Povestea adolescentei care uimeşte
Ambiţia nu ţine cont de vârstă şi nici de frontiere, lucru pe care îl demonstrează şi cea mai tânără studentă a Universităţii „Ştefan cel Mare” (USV) din Suceava.
Veronika Kolesnyk are doar 16 ani, vine dintr-o localitate din Ucraina, a luat Bac-ul cu nota 10,70 şi este bursieră a statului român. „Am fost plăcut surprinşi să primim un ordin de ministru, din care am constat că una dintre candidatele noastre, care între timp a devenit studentă, are doar 16 ani şi este minoră”, a declarat prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, rectorul instituţiei sucevene.
Eleva cu medalia de aur
Adolescenta este din satul Hagi-Kurda al regiunii Odessa, din Ucraina, şi a venit în România ca să studieze. Pentru că este minoră, a avut nevoie de o procură din partea părinţilor pentru a trece graniţa. Mare le-a fost mirarea angajaţilor de la universitate când i-au văzut certificatul de naştere. „La înscriere cu toţii s-au mirat. Nu le venea să creadă că am doar 16 ani”, a spus adolescenta.
În România, absolvenţii de liceu au vârste cuprinse între 18 şi 19 ani pentru că ei merg la şcoală de la 6 sau 7 ani şi urmează 12 ani de studiu. În Ucraina, lucrurile stau altfel. Veronika a început clasa întâi la vârsta de 5 ani şi a încheiat socotelile cu liceul după clasa a XI-a. „Şi la noi copiii merg în clasa I la vârsta de 6 ani, doar că pe mine m-au dat de cinci ani la şcoală, pentru că mai aveam foarte puţin şi împlineam 6, iar mama nu a vrut să pierd anul. Tot timpul am fost cea mai mică din clasă. La noi se fac 11 clase nu 12, cum este în România”, a mărturisit Veronika. Adolescentei i-a plăcut mult să înveţe. „Am obţinut medalia de aur, care la noi este cea mai mare distincţie acordată elevilor care învaţă bine”, a adăugat studenta.
A luat Bac-ul cu nota 10,70
După ce a terminat liceul, tânăra a luat Bac-ul cu nota 10,70. „La noi notele sunt până la 12”, a spus tânăra. Veronika Kolesnyk a învăţat într-o şcoală cu predare în limba română şi aşa se explică şi faptul că vorbeşte destul de corect româneşte. „Eu sunt româncă şi am ales să studiez limba maternă”, a completat adolescenta. Efortul fostei eleve a fost răsplătit pentru că statul român i-a acordat Veronikăi o bursă de studiu. Banii nu sunt nici mulţi şi nici puţini: 65 de euro/lună. Ea a fost cazată în Căminul nr.1 al universităţii.
În România, Victoria are un sprijin de nădejde, pe fratele ei, Alexei. Tânărul are 20 de ani. „Sunt student în anul III la Geografie. Când am venit la studii în România aveam 17 ani. Ştiam că voi studia în România încă de când eram în clasa a IV-a. Nu vreau să mă întorc în Ucraina. Vreau să-mi găsesc un loc de muncă în România sau într-o altă ţară din Uniunea Europeană”, a declarat Alexei Kolesnyk.
„Studenţii din Republica Moldova şi din Ucraina ajung în universitatea noastră prin ordin de ministru. Examenul de admitere şi selecţia lor se face la nivelul Consulatelor României şi la nivelul ministerului Învăţământului” — prof.univ.dr.ing Valentin Popa, rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare”
Ziarul Evenimentul
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!