POZIȚIA OFICIALĂ a “Coaliției Pro-Europene” față de ce se întâmplă în Găgăuzia. FEDERAȚIA RUSĂ NU ESTE POMENITĂ
Unitatea Teritorial-Administrativă Găgăuzia dispune de toate drepturile constituționale de a se dezvolta nestingherit, de rând cu celelalte unități teritorial-administrative ale țării, și de a oferi cetățenilor Republicii Moldova, care locuiesc în această regiune, toate drepturile și libertățile necesare, inclusiv cele de care au nevoie pentru a-și păstra identitatea etnică.
Autoritățile din Găgăuzia au ignorat cu desăvârșire posibilitatea de a afla opinia oamenilor pe căi legale, ignorând procedurile Comisiei Electorale Centrale și legislația cu privire la referendumuri. Acțiunea din 2 februarie s-a bazat exclusiv pe manipularea opiniei publice.
Cei care au stat în spatele acestei acțiuni incearca sa compromită ideea de autoritate legala in Republica Moldova, care este o garanție pentru fiecare cetățean și pentru stat. Ignorând normele legale, arhitecții și organizatorii așa-zisului referendum au antrenat, în mod cinic, cetățenii din comunitățile locuite preponderent de găgăuzi în niște aplicații politice cu scopuri electorale meschine.
Obiectivul major al forțelor implicate în organizarea acestui referendum ilegal este mult mai larg decât acțiunea din raioanele de sud și țintește destabilizarea situaţiei pe întreg teritoriul Republicii Moldova. În acest context, constatăm că cea mai mare parte din responsabilitatea pentru situaţia creată o poartă Partidul Comuniștilor. Această formaţiune a susţinut deschis ideea referendumului, pentru care a pregîtit din timp terenul prin acţiunile sale anterioare de nesupunere civică din 2010, aşa-numitul congres civic din 2011, campania de subminare a simbolurilor statului, subminarea activităţii instituţiilor statului, dezbinarea pe criterii etnice a societăţii, promovarea separatismului.
Facem apel către cetățenii Republicii Moldova să nu se lase induși în eroare sau antrenați în activități ilegale, provocate cu rea-intenție de elemente care urmăresc învrăjbirea cetățenilor și destabilizarea situației din țară.
Republica Moldova s-a angajat ferm pe calea integrării europene și cetățenii ei vor simți ăn cel mai scurt timp rezultatele multiple ale acestei opțiuni. În câteva luni regimul de vize cu Uniunea Europeană va fi abolit. Procesul de integrare în UE va aduce beneficii tuturor cetățenilor țării noastre, indiferent de locația lor geografică sau de apartenența lor etnică.
Ne exprimăm încrederea că instituțiile abilitate ale statului vor acționa hotărât și adecvat pentru a nu admite multilpicarea acțiunilor ilegale și destabilizarea situației intrene din Republica Moldova.
Chișinău, 3 februarie 2014
Sursa: CPE
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!