ActualitateEconomie

PPC anunţă finalizarea achiziţiei portofoliului de energie regenerabilă al Evryo Group în România, portofoliu deţinut de fonduri administrate de Macquarie Asset

PPC anunţă finalizarea achiziţiei portofoliului de energie regenerabilă al Evryo Group în România, portofoliu deţinut de fonduri administrate de Macquarie Asset Management, în urma anunţului din 6 august 2024. Este vorba de 600 MW eolian onshore, 22 MW hidro, 1 MW solar, 6 MW de stocare în baterii – în funcţiune – şi active de aproximativ 145 MW aflate în dezvoltare. Tranzacţia este evaluată la aproximativ 700 de milioane de euro. ”PPC, în urma anunţului din 6 august 2024, comunică finalizarea achiziţiei portofoliului de energie regenerabilă al Evryo Group în România, portofoliu deţinut de fonduri administrate de Macquarie Asset Management. Această achiziţie marchează o etapă semnificativă în strategia Grupului PPC de a-şi extinde portofoliul de surse energie regenerabilă (SRE) şi de a-şi întări angajamentul faţă de tranziţia către energia verde în Europa de Sud-Est. Odată cu adăugarea capacităţilor SRE de 629 MW ale Evryo Group, activele totale de energie regenerabilă din România ale Grupului PPC se dublează, în linie cu obiectivul de creştere în regiune şi de diversificare a portofoliului cu proiecte eoliene de mare capacitate şi hidro”, anunţă PPC. Portofoliul achiziţionat cuprinde 600 MW de energie eoliană onshore în funcţiune, 22 MW hidro, 1 MW de energie solară fotovoltaică şi 6 MW de stocare în baterii, cu încă 145 MW în active în dezvoltare. Acest pas substanţial va duce la creşterea capacităţii totale de energie regenerabilă a Grupului PPC la 5,5 GW în toate regiunile şi la consolidarea poziţiei de producător de energie regenerabilă de top în Europa de Sud-Est. Tranzacţia evaluată la aproximativ 700 de milioane de euro se aliniază cu politica financiară şi obiectivele Grupului PPC în ceea ce priveşte nivelul de îndatorare, în timp ce contribuţia anuală a activelor achiziţionare la EBITDA, estimată la 100 de milioane de euro, va sprijini în continuare traiectoria de creştere robustă a PPC. “Suntem încântaţi să finalizăm această achiziţie, un pas major în expansiunea noastră în Europa de Sud-Est. Prin dublarea capacităţii noastre operaţionale de energie regenerabilă în România, Grupul PPC îşi îmbunătăţeşte semnificativ amprenta regenerabilă şi îşi diversifică portofoliul cu active eoliene de mare valoare, precum şi hidro, în zone cheie. România oferă resurse eoliene excelente şi reprezintă o parte strategică a planului Grupului PPC de consolidare a prezenţei în domeniul energiei regenerabile în întreaga regiune”, spune Georgios Stassis, Preşedinte şi CEO al PPC Group. Grupul PPC a fost consiliat de Citigroup Global Markets Europe AG şi Euroxx Securities SA în calitate de consultanţi financiari, Clifford Chance oferind consultanţă juridică, iar KPMG Advisory SRL şi TÜV Hellas au acordat suport financiar, respectiv tehnic de tip Due Diligence.

PPC este cea mai mare companie de utilităţi electrice din Europa de Sud-Est, cu activităţi în domeniul producerii, distribuţiei şi vânzării de produse şi servicii energetice avansate în Grecia, România şi Macedonia de Nord. Grupul PPC are o capacitate instalată totală de 12,2 GW, constând din instalaţii termale, hidro şi SRE cu o producţie anuală totală de aproximativ 21 TWh, în timp ce baza totală de active reglementate a reţelelor sale s-a ridicat la aproximativ 4,3 miliarde de euro la sfârşitul anului 2023. Grupul PPC este principalul furnizor de energie electrică din Grecia şi România, deservind 8,8 milioane de clienţi în total, oferindu-le aproximativ 33 TWh de energie electrică şi o gamă largă de produse şi servicii energetice. PPC este listat la bursă, iar acţiunile sale sunt tranzacţionate pe piaţa principală a Bursei din Atena.


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *