Timpul Liber

Practica Ghizilor spirituali nemuritori

De fapt, este posibil nici să nu ştim cine suntem noi cu adevărat. Prea adesea ne lăsăm mintea ocupată de o mulţime de gânduri care ne captează toată atenţia!

Yoga ne ajută să eliminăm o parte din confuzia şi permanenta noastră sporovăială interioară. Respiraţia profundă ne relaxează corpul, ne destresează psihicul şi ne linişteşte mintea. Studii medicale recente afirmă că practica posturilor şi a exerciţiilor yoga de respiraţie completă transformă chimia corpului şi sistemul nervos. De asemenea, tehnicile yoghine ne ajută să ne perfecţionăm capacitatea de concentrare pentru ca atunci când acţionăm să ne putem focaliza mintea doar asupra unui singur lucru.

Spiritul Suprem ATMAN este etern sau, altfel spus, nemuritor. Egoul, personalitatea efemeră, limitată a fiinţei umane este temporară și parțială, fiind supusă devenirii. Trupul fiinţei umane poate fi un templu al Spiritului real, divin sau doar o reşedinţă tranzitorie a egoului, al falsului nostru eu. El poate împrumuta calităţile eterne și nemuritoare ale spiritului sau, dimpotrivă, poate să trăiască în timpul limitat al egoului. Alegerea ne aparţine întotdeauna. 

Totalitatea gândurilor, intenţiilor şi acţiunilor noastre este ceea ce ne definește nu doar destinul, dar şi modul în care alegem să se desfăşoare curgerea temporală a vieţii noastre. Şi, dincolo de derularea obiectivă a evenimentelor vieţii, cu toţii ne-am confruntat cu siguranţă nu doar o dată cu percepţii subiective asupra curgerii timpului, ce au pus uneori sub semnul întrebării orice încercare de definire absolută a noţiunii de timp.

Înţelepciunea supremă a Ghizilor spirituali ce au atins atât desăvârşirea spirituală, cât şi nemurirea fizică, corporală, ajungând astfel să trăiască perioade de timp foarte îndelungate şi să părăsească această lume la voinţă, ca urmare a unor necesităţi de ordin mult mai înalt decât simpla îmbătrânire a trupului, a revelat, printre altele, şi anumite modalităţi simple de prelungire a vieţii sau chiar de reîntinerire, ce pot fi cu uşurinţă aplicate de fiinţele umane care, prin graţia lui Dumnezeu, au avut şansa primirii unor astfel de iniţieri. O astfel de tehnică ce aparţine tradiţiei spirituale a Ghizilor spirituali nemuritori este şi cea pe care o prezentăm în continuare. Ea favorizează prelungirea duratei vieţii, generând simultan un proces de reîntinerire. 

Cu siguranţă că unii dintre cititorii noştri sunt deja familiarizaţi cu modalitatea de revelare a Sinelui Divin ATMAN folosind tehnica de focalizare asupra cadranului unui ceas, în care se urmărește detaşat procesul de rotaţie al limbilor ceasului, păstrându-se priza de conştiinţă asupra momentului prezent şi a stării simple de fiinţare descrise sintetic prin acel binecunoscut „eu sunt…“. Deloc întâmplător, tehnica pe care o prezentăm în continuare recurge ca modalitate de sprijin tot la cadranul unui ceas, însă de data aceasta se va urmări o inversare a procesului de curgere a timpului, procesul de rotaţie a limbilor ceasului fiind din acest motiv inversat. Altfel spus, se va recurge la un proces de vizualizare a rotaţiei limbilor de ceas în sens YANG. 

Cheia întregului procedeu constă dintr-o omologare a curgerii inversate a timpului obiectiv, măsurat de rotaţia inversă a limbilor de ceas, cu timpul subiectiv al persoanei ce realizează acest procedeu în desfăşurarea sa inversă, pornind din momentul prezent, într-o derulare inversă mergând către un moment temporal anterior pe care îl vom alege în mod conştient ca ţintă temporală sau moment limită până la care dorim să se realizeze procesul de reîntinerire (de exemplu, vârsta de 16 ani, aşa cum este cazul marelui Ghid spiritual Babaji). 
Ca modalitate de realizare concretă a acestei tehnici, prezentăm în continuare succesiunea etapelor sale:
1. Consacrarea în mod total şi necondiţionat a fructelor acestui procedeu către Dumnezeu Tatăl.
2. Manifestarea clară şi fermă a intenţiei de prelungire a vieţii şi de reîntinerire folosind acest procedeu.
 
 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *