Preluăm exemplul Georgiei? Polițiștii moldoveni au luat lecții de la experții georgieni
La eveniment au participat experţi georgieni în domeniul reformării poliţiei, inclusiv prim-viceministrul Afacerilor Interne al Republicii Georgia, Ekaterina Zguladze, ambasadorul Statelor Unite în R. Moldova, Excelența Sa William Moser și prim-ministrul Vlad Filat.
Experții georgieni au împărtășit principiile lor de reformare a Ministerului de Interne, comunicând colegilor moldoveni despre etapele acestui proces, inclusiv pregătirea cadrelor şi politica de intoleranţă faţă de corupţie.
Ambasadorul SUA, William Moser a declarat că mai multe țări din regiune urmăresc experiența Georgiei, încercând să înțeleagă modul în care această țară a reușit să obțină atât de multe rezultate pozitive într-o perioadă atât de scurtă. „Chiar dacă R. Moldova a implementat reforme importante, nici SUA, nici alte state nu pot influența mersul acestora. Guvernul trebuie să aibă voință politică și să aplice aceste reforme”, a spus William Moser. „Chemăm instituțiile de stat nu doar să aspire, dar să-și propună scopul de a combate corupția. Dacă vă veți asuma această luptă, sunt convins că veți obține rezultate”, a conchis Ambasadorul Statelor Unite.
Foto: Ramin Mazur
Premierul Vlad Filat a asigurat participanții conferinței că reforma MAI, a sistemului judiciar și lupta împotriva corupției sunt doar câteva dintre componente unei viziuni de reformare pe care Guvernul o va implementa. „Până la finele acestui an, urmează să fie adoptate sau modificate inițial peste 36 de acte normative primare și secundare”, a afirmat premierul, menționând că autoritățile statului nu-și propun „să inventeze apa caldă”, ci să aplice experiența altor țări, care a dat deja rezultate.
O serie de acte au fost deja implementate, potrivit ministrului de Interne Alexei Roibu. „Au fost elaborate și urmează să fie examinate la ședințele legislativului, proiectul legii cu privire la poliție, Legii cu privire la carabinieri, Legii privind aplicarea armelor de foc, forței fizice și mijloacelor speciale”, a spus A. Roibu.
Prim-viceministrul Afacerilor Interne al Republicii Georgia, Ekaterina Zguladze a menționat că autoritățile Georgiei și-au propus reforme drastice, care au generat dușmani atât în afara țării, cât și în interior. „Miza era foarte mare: statalitatea Georgiei. Am comis multe erori, dar am fost primii care am experimentat. Ne-am dovedit nouă înșine că schimbările sunt posibile și dacă Georgia a reușit, atunci orice țară poate avea succes”, a remarcat Ekaterina Zguladze. Potrivit prim-viceministrului Afacerilor Interne al Georgiei, în această țară, corupția a încetat să mai fie o normă și a devenit o infracțiune, pedepsită foarte grav. „Dacă polițiștii vor să fie respectați, ei trebuie să-și demonstreze respectul față de cetățeni”, a mai spus Ekaterina Zguladze.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!