Premieră. Elveţia găzduieşte o expoziţie cu sculpturile lui Brâncuşi
Organizat de Fundaţia Beyeler, evenimentul şi-a propus să prezinte o retrospectivă concentrată a creaţiei fiecăruia dintre cei doi artişti şi un dialog între operele acestora, pornind de la faptul recunoscut de sculptorul american că orientarea sa artistică a fost determinată de întâlnirea cu opera lui Brâncuşi. Fundaţia organizează anual trei mari expoziţii temporare, expoziţia Constantin Brâncuşi&Richard Serra fiind una dintre acestea în 2011.
Potrivit AGERPRES, fundaţia, înfiinţată în 1997, de soţii Hildy şi Ernst Beyeler, este una dintre cele mai cunoscute din Elveţia şi din lume şi se bucură de o mare popularitate, fiind vizitată anual de circa 300.000 de persoane. Este pentru prima dată când o retrospectivă a sculpturilor lui Brâncuşi este prezentată în Elveţia. Muzeul, construit pentru a adăposti şi prezenta publicului colecţia de opere de artă a familiei Beyeler, are o expoziţie permanentă în cadrul căreia pot fi admirate opere semnate printre alţii de Pierre Bonnard, Paul Klee, Marc Chagall, Paul Cézanne, Georges Braque, Alberto Giacometti, Wassily Kandinsky, Claude Monet, Pablo Picasso sau Vincent van Gogh. În colecţia permanentă a muzeului se află şi o sculptură semnată de Constantin Brâncuşi, respectiv „Pasărea” (L’oiseau).
(S. B.)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!