Actualitate

PREMIERĂ ÎN MOLDOVA: Festivalul Internaţional „Întâlniri Bucovinene”

Aseară, 4 iulie, 18 ansambluri folclorice din 4 ţări au urcat pe scena improvizată în Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt” din Chişinău. Festivitatea va continua astăzi şi mânie, la Străşeni şi Ialoveni.

Festivalul a început cu o paradă a porturilor populare. Apoi, fiecare ansamblu a urcat în scenă, încercând să impresioneze publicul cu dansuri şi cântece populare. Directorul Centrului cultural european „Dacia”, Viorica Oprea, a declarat pentru IPN că pe scena de la Chişinău au evoluat 10 ansambluri din Republica Moldova, 5 ansambluri din România şi câte un ansamblu din Polonia, Ucraina şi Cehia. „În total, pe scena festivalului la ediţia de anul acesta vor fi aproape 5 mii de artişti”, a comunicat Viorica Oprea.

Primarul municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a salutat prezenţa festivalului la Chişinău şi a menţionat că păstrarea tradiţiilor face parte din identitatea culturală. „Un popor fără de cultură nu mai are memorie şi nu mai poate face istorie”, a spus Dorin Chirtoacă.

În scena de la Chişinău a urcat şi „Folklorni studio Buchlovice”, un ansamblu renumit în Cehia, dar şi peste hotarele acesteia. Ambasadorul Cehiei la Chişinău, Jaromir Kvapil, a spus că asemenea evenimente sunt importante pentru promovarea culturii şi menţinerea relaţiilor de prietenie între ţări, mai ales că Moldova are un parcurs european.

Festivalul Internaţional de Folclor „Întâlniri Bucovinene” are o desfăşurare itinerantă, pentru 2014 propunându-se în Polonia (Piła şi Jastrowie, 18 – 22 iunie 2014), Republica Moldova (Chişinău, Străşeni şi Ialoveni, 4 – 6 iulie), Ucraina (Cernăuţi, 12 – 13 iulie), România (Câmpulung Moldovenesc, 18 – 20 iulie), Ungaria (Bonyhád, 1 – 3 august 2014) şi Slovacia (Turčianske Teplice, 22 – 24 august). 

SURSA: IPN.MD


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *