Fotbal
Premieră istorică: Brazilia nu mai e în TOP 10 la fotbal
Cea mai mare surpriză este reprezentată de ieşirea Braziliei din TOP 10 pentru prima dată în istorie de când forul mondial realizează această statistică. Naţionala „Auri Verde" a coborât nu mai puţin de şase poziţii după EURO şi ocupă în acest moment locul 11 în lume. Uruguay, locul trei şi Argentina – poziţia a şaptea, sunt singurele echipe non-europene care se clasează în primele zece naţionale ale lumii.
Nicio surpriză în ceea ce priveşte liderul: Spania conduce detaşat. Pe locul doi se află Germania, în urcare cu o poziţie faţă de precedenta numărătoare. Italia urcă şase poziţii şi se află acum pe locul şase, Portugalia a progresat cu cinci locuri şi se clasează pe cinci, Anglia urcă două locuri şi se află pe patru.