Internațional

PREMIERĂ mondială în lumea medicală: Prima operație de la distanță prin conexiune 5G

Prima operație de chirurgie a corneei din lume, gestionată de la distanță prin conexiune 5G, a fost realizată cu succes la Policlinica din Bari, informează Stiripesurse.ro.

Bărbatul, în vârstă de 53 de ani, suferea de distrofie epitelială sau sindromul Cogan, o patologie care provoacă vedere încețoșată, durere și lăcrimare excesivă. Tratamentul tradițional cu laser, necesar pentru înlăturarea neregulilor de formă a corneei, a fost efectuat – subliniază Policlinica – pentru ”prima dată la nivel internațional de la distanță”.

Cum a fost făcută operația?

Profesorul Gianni Alessio a controlat și a ghidat laserul ”iRes©2KHz” de la sediul biroului de conducere al clinicii oftalmologice, care a operat în timp real, cu vizualizare 3D, prin iVis Remote Control Station. Pacientul, care în zilele precedente fusese supus unor controale și analize, care au evidențiat cu precizie gradul leziunilor, pentru a personaliza tratamentul, era întins în sala de operație și asistat de o echipă de control chirurgical. TIM a pus la dispoziție Policlinicii din Bari infrastructura necesară pentru a garanta conexiunea 5G, totul a funcționat corect. Intervenția a fost posibilă datorită proiectului Horus, inițiat de iVis Technologies, cu care compania din regiunea Apulia a dezvoltat platforma 4D Suite, care gestionează, cu conexiune de la distanță, întregul ciclu de screening, diagnostic, tratament și follow-up a patologiilor de cornee.

”Operația a permis tratarea distrofiei epiteliale diagnosticate la pacient. Această patologie este extrem de invalidantă din punct de vedere al calității vederii. Efectuarea operației prin conexiune la distanță, prin procese complet automatizate, deschide noi frontiere pentru medicul chirurg oftalmolog, permițându-i să opereze de la distanță patologii de cornee complexe, în deplină siguranță, oriunde s-ar afla sala de operație”, a explicat profesorul Giovanni Alessio, directorul secției de oftalmologie.

”Ducem Policlinica din Bari într-o lume diferită. Datorită sinergiei dintre iVis Technologies, TIM și Politehnica din Bari am implementat un sistem complet de automatizare a proceselor și controlului de la distanță în timp real al unei operații chirurgicale, depășind ceea ce este încă o limitare în aplicarea telechirurgiei”, a subliniat directorul general al Policlinicii din Bari, Giovanni Migliore.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *