Premierul albanez AVERTIZEAZĂ: “Dacă UE continuă să închidă uşa integrării Kosovo”, atunci cele două ţări se vor uni “după modelul clasic”
Există "două alternative" în vederea unei viitoare unificări a Albaniei şi Kosovo, a declarat Rama într-un interviu pentru postul Klan din Priştina pe care l-a acordat împreună cu vicepremierul kosovar Hashim Thaci, totodată ministru de Externe. Premierul albanez a subliniat că "totul depinde de UE".
Prima este unificarea în cadrul UE, a spus Rama. "Dacă UE continuă să închidă uşa integrării Kosovo", atunci cele două ţări vor fi nevoite să se unească "după modelul clasic", a avertizat premierul albanez.
El a adăugat că ambele ţări susţin unificarea prin statutul de membre UE.
Thaci a declarat apoi că afirmaţiile lui Rama nu reprezintă "o ameninţare la adresa UE", ci "realitatea care se poate adeveri în viitor şi care poate fi rezultatul izolării Kosovo de UE".
Rama a denunţat drept "ruşinos" faptul că UE nu finalizează procesul de liberalizare a vizelor pentru cetăţenii kosovari, care sunt, în opinia sa, "singurii din regiune care nu se bucură de acest" tratament. Thaci a insistat că ţara sa şi-a "respectat deja toate obligaţiile cu privire la liberalizarea vizelor".
Premierul sârb Aleksanadar Vucici i-a replicat lui Rama că Albania şi Kosovo "nu se vor uni după modelul clasic". "Îi promit premierului Rama că Albania şi Kosovo nu se vor uni niciodată, aşa cum a spus el, după modelul clasic", a scris Vucici într-un mesaj postat pe Twitter. "Îndemn liderii albanezi să înceteze să destabilizeze regiunea!", a adăugat el.
Kosovo, în care majoritatea populaţiei este de origine albaneză, şi-a declarat unilateral independenţa la începutul lui 2008. Însă Serbia nu recunoaşte independenţa fostei sale provincii de sud.
sursa: mediafax.ro