Premierul Filat îl izolează pe preşedintele Timofti?
Preşedintele N. Timofti nu a fost prezent la raportul lui Filat, fiindcă a plecat într-o vizită oficială la Bruxelles. Apropo, pe timpul lui Snegur, Lucinschi şi Voronin, dacă nu mă înşală memoria, nu a fost niciun caz ca raportul de activitate a Guvernului să fie prezentat în Parlament fără participarea şefului statului. Întâmplător sau nu, preşedintele N. Timofti a plecat anume ieri la Bruxelles. În anumite cercuri se şoşoteşte că data acestei vizite nu a fost aleasă întâmplător şi că premierul Filat începe să-l „izoleze” deschis pe preşedintele Timofti. Un argument în plus adus în acest sens e şi acela că preşedintele Timofti a fost… „plecat” la Bruxelles pe două zile, anume pe 26-27 aprilie, ca să nu poată participa nici la prezentarea raportului de activitate a Guvernului în Parlament, dar nici la Sărbătoarea Tricolorului.
…Se spune că primul pas spre izolarea cuiva constă în aceea că premierul Filat nu-i răspunde la telefon. Nu am de unde să ştiu dacă Filat răspunde sau nu la telefoanele lui Timofte, dar şi mie nu mi se pare întâmplător faptul că MAEIE i-a pregătit astfel vizita la Bruxelles ca Timofti să lipsească nu numai de la raportul Guvernului, ci şi de la manifestările de Ziua Drapelului. (Apropo, peste câteva zile preşedintele Timofti va pleca într-o vizită oficială la Bucureşti, o vizită, considerăm noi, foarte importantă în contextul situaţiei social-politice extrem de complicate de la noi. Mă întreb, ce alt eveniment important va organiza în aceste zile la Chişinău premierul Filat?)
Să admitem că referitor la cele de mai sus e vorba de o simplă coincidenţă. Că nu e un început de campanie privind izolarea şi compromiterea preşedintelui N. Timofti. Cunoscând însă ambiţiile şi slăbiciunile premierului, am tot temeiul să bănuiesc că lui nicidecum nu poate să-i placă situaţia în care N. Timofti ar deveni o autoritate morală şi politică, eclipsându-l şi adumbrindu-i măreţia. Pentru ca aceasta să nu se întâmple, e „logic” ca Timofti să fie „uşurel” izolat, apoi compromis. În acest scop, el va fi trimis „în vizite oficiale”, i se vor organiza „întrevederi istorice” cu indivizi de teapa lui Rogozin. Convingerea mea este că Filat nu poate admite apariţia unui „focar de principii morale” care ar fi mortal pentru el. Filat are un principiu: cu cât cerul este mai întunecat, cu atât Steaua lui va lumina mai tare… Să dea Dumnezeu să nu am dreptate. Dar ca să nu se întâmple aceasta, mă văd obligat să aprind „beculeţul roşu”. Aşadar, să nu fie cu supărare, îmi fac meseria.
Deocamdată, atât. Să ne iubim Neamul, dacă nu dorim să-i supărăm pe străbunii de sub ierburile Patriei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!