Premierul grec a fost primit la Comisia Europeană
Tot astăzi, noul ministru grec al Finanţelor se deplasează la Frankfurt, unde are o întâlnire cu preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi. Ministru grec al Finanţelor a sugerat la un moment dat că datoria Greciei trebuie ştearsă de către creditorii internaţionali, dar a renunţat la această idee. Grecia are o datorie de 315 miliarde de euro, adică 175% din Produsul Intern Brut.
Grecia vrea să scape de corupție
Grecia vrea să demareze reforme profunde ale statului, care să ducă la diminuarea corupţiei şi să repună economia pe picioare, a declarat premierul grec Alexis Tsipras în timpul unei vizite la Roma. Omologul său italian, Matteo Renzi, este convins că Grecia poate ajunge la o înţelegere cu instituţiile europene pentru renegocierea condiţiilor de returnare a împrumuturilor.
Premierul grec Alexis Tsipras este de părere că politicile de austeritate au fost dezastruoase şi că au creat o falie între partea de nord şi de sud a Europei.
Şeful executivului de la Atena spune că Europa este la răscruce şi că singura soluţie pentru refacerea unităţii continentului este revenirea la principiile de solidaritate şi coeziune socială.
Alexis Tsipras, premierul Greciei: Până acum, săracii au plătit preţul crizei economice, nu bogaţii. În Grecia avem un stat corupt pe care vrem să-l schimbăm. Asta este prima obligaţie pe care o avem faţă de poporul grec şi de partenerii europeni.
Premierul italian, Matteo Renzi crede cu tărie că Grecia şi instituţiile europene vor ajunge la un acord pentru renegocierea datoriei publice a statului elen. Mai mult, şeful executivului de la Roma spune că victoria partidului de extremă-stângă Syriza în Grecia transmite un semnal puternic.
Matteo Renzi, premierul Italiei: Rezultatul alegerilor din Grecia este un mesaj de speranţă din partea unei generaţii întregi. Vorbesc în special despre generaţia noastră, a lui Alexis şi a mea, oameni care la vârsta noastră nu îşi găsesc un loc de muncă.
Grecia nu doreşte ştergerea uriaşei datorii externe de 315 miliarde de euro, ci doar modificarea condiţiilor de rambursare astfel încât să fie corelate cu starea economiei greceşti.
sursa: digi24.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!