Internațional

Premierul grec pleacă la Berlin pentru a discuta cu Angela Merkel

Angela Merkel ‘a cerut’ luni dimineața să discute la telefon cu omologul său elen și i-a adresat acestuia în timpul conversației ‘invitația’ de a veni la Berlin luni, 23 martie, potrivit unui comunicat al cabinetului premierului elen care care a acceptat invitația.

Anunțul acestei deplasări a premierului Alexis Tsipras în Germania ar putea suna ca o intenție de aplanare a tensiunilor din partea celor doi lideri, în timp ce războiul declarațiilor s-a intensificat între Atena și Berlin în ultima săptămână pe fondul negocierilor europene privind programul economic al guvernului stângii radicale Syriza.

Grecia dorește să elimine măsurile de austeritate care însoțesc ajutorul financiar din partea partenerilor săi din zona euro, în timp ce aceștia din urmă, în special Germania, sunt reticente cu privire la slăbirea presiunii asupra țării.

În ultima vreme, politicieni greci pun tot mai des problema ca Germania să-i plătească Greciei reparații pentru crimele comise de național-socialiștii germani în anii celui de Al Doilea Război Mondial, ceea ce a influențat, probabil, atitudinea germanilor în sondaje. Potrivit estimărilor unor parlamentari greci, Germania ar trebui să-i plătească statului grec 7,1 miliarde de dolari la valoarea din 1938, adică 108 miliarde de euro la prețurile actuale.

sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *