CSI / Rusia

Presa arabă: Moscova a „ocupat părţi din Ucraina” şi sprijină regimul care şi-a pierdut legitimitatea în Siria

La această „propagandă rusă” a răspuns ministrul de externe al Arabiei Saudite, care într-o scrisoare adresată Ligii Arabe a spus: „Dacă tu eşti problema, atunci nu poţi fi parte din soluţie”. Conform jurnalistiului arab, politicienii ruşi au uitat că se îndepărtează de la practică de drept internaţională şi crează propriul drept – care este incompatibil cu normele restului lumii.

Moscova a „ocupat părţi din Ucraina” şi sprijină regimul care şi-a pierdut legitimitatea în Siria. Şi, în acelaşi timp, doreşte să permită militanţilor „Huthis” să semene haos în Yemen, după „scenariul intervenţiei Hezbollah în Siria”.

„E doar logica inversată a lui Puţin şi administraţiei sale” – spune Salman Aldossari.

Potrivit publicaţiei Asharq аl-Awsat, Moscova urmăreşte să obţină în Yemen, la fel că în Siria, că regimul ilegal „Huthis” să ocupe ţara cu sprijinul puterilor străine – Rusia şi Iran. Când asculţi apelurile de soluţionarea paşnică a lui Putin, se pune întrebarea dacă acesta cumva a oprit sprijinul armat al regimului sirian, adaugă autorul.

Moscova cere ţărilor lumii să nu intervină în afacerile interne ale statelor suverane – iar autorul recomandă să compare acest apel cu poziţia Rusiei cu privire la Siria şi Ucraina. „Popoarele lumii au obosit de conflictul teoriei cu practică, în care Rusia a demonstrat atâta succes”, – exclamă jurnalistul arab.

sursa: paginaderusia.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *