Presa rusă îl CRITICĂ DUR pe Rogozin pentru declarațiile făcute în R. Moldova
Ameninţările acestuia potrivit cărora ţara noastră ar putea rămâne fără gaze naturale şi fără Transnistria, dacă va semna Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, sunt o încercare disperată de a arăta că Rusia îşi menţine sfera de influenţă în regiune.
Cotidianul economic Vedomosti constată că Rusia este singura vinovată de situaţia în care se află acum. Şi asta deoarece nu a propus partenerilor din Comunitatea Statelor Independente proiecte economice şi umanitare integraţioniste atractive, care ar putea fi o alternativă proiectelor UE.
Publicaţia mai scrie că Moscova îşi doreşte, permanent, rolul de frate mai mare cu drept de a-i sancţiona pe membrii neascultători ai familiei.
De asemenea, autorii articolului susţin că interdicţiile vamale aplicate, deseori, ţărilor suspectate de neloialitate faţă de Kremlin, demonstrează că Rusia nu este pregătită să aibă vecini independenţi.
Sursa: vedemosti.ru
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!