MoldovaPoliticăSpre UE

Președinta Maia Sandu, în Elveția: Aderarea Moldovei la UE este singura modalitate de a ne consolida progresul democratic

Viziunea noastră privind securitatea națională pune în prim-plan aderarea la Uniunea Europeană, cu scopul de a asigura siguranța și progresul țării noastre. Aderarea Moldovei la UE este singura modalitate de a ne consolida progresul democratic, de a ne proteja de acțiunile ostile ale Rusiei și de corupție – cele două mari amenințări la adresa securității naționale, a declarat președinta Maia Sandu, la o conferință de presă susținută în timpul vizitei sale în Elveția, alături de președintele acestei țări, Alain Berset, transmite MOLDPRES.

Maia Sandu a mulțumit Elveției pentru sprijinul acordat țării noastre. „Este o mare onoare să mă aflu aici, în vizită oficială în Elveția. Este încă o dovadă a trăiniciei relațiilor noastre bilaterale. Atât Republica Moldova, cât și Confederația Elvețiană sunt țări care promovează pacea, justiția, ordinea internațională și multilateralismul”, a afirmat șefa statului.

Oficialul a mai adăugat că parteneriatul dintre Moldova și Elveția se extinde în domenii cruciale, cum ar fi securitatea. „Recenta inaugurare a biroului din Chișinău al Centrului de Guvernare a Sectorului de Securitate de la Geneva subliniază înțelegerea comună a faptului că securitatea Moldovei este interconectată cu cea a Europei. Împreună, promovăm un continent mai sigur, mai stabil și mai prosper”, a punctat președintele Sandu.

De asemenea, ea a mai adăugat că în cadrul întâlnirii cu președintele Berset, a sugerat relansarea, anul viitor, a lucrărilor Comisiei interguvernamentale pentru comerț și cooperare economică, pentru a stimula comerțul și investițiile între țările noastre.

„Mă bucur că am formalizat angajamentul nostru față de cooperarea în domeniul securității sociale. Declarația comună pe care am semnat-o ieri cu domnul președinte deschide în lunile următoare calea către un acord cuprinzător, asigurând respectarea drepturilor lucrătorilor moldoveni și elvețieni”, a precizat Maia Sandu.

În perioada 18-19 octombrie, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, se află în vizită oficială în Confederația Elvețiană, la invitația președintelui Alain Berset.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *