Președintele CEC: Regret prezenţa scăzută la vot
Declaraţia aparţine preşedintelui Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, şi a fost făcută în cadrul emisiunii „Ochiul public” de la postul de televiziune „Noroc TV”.
Iurie Ciocan a spus că au fost realizate zece spoturi video care îndemnau cetăţenii să vină la vot. „Aceste spoturi au fost realizate din banii partenerilor străini, dar am contribuit şi noi cu zece la sută. Este regretabil că aceste spoturi nu au avut efectul aşteptat. Probabil că mulţi ar fi dezamăgiţi. În general, alegerile s-au desfăşurat corect, deşi au fost unele incidente, care au fost documentate de poliţie”, a spus preşedintele CEC.
Iurie Ciocan s-a pronunţat împotriva introducerii votului obligatoriu pentru a evita pe viitor prezenţa scăzută la vot. „Ar fi o prostie. Statul ar fi obligat să asigure condiţii maxime pentru exercitarea dreptului la vot. Ştim că o bună parte din cetăţenii noştri se află în afara ţării. Statul în acest caz ar fi obligat să ofere transport gratuit acestor cetăţeni în zilele alegerilor. Cheltuielile ar fi enorme”, a opinat Ciocan.
Referindu-se la rezultatele alegerilor din Bălţi şi Orhei, unde au câştigat detaşat Renato Usatăi şi Ilan Shor, Ciocan a declarat că aceasta demonstrează că CEC-ul nu este manipulat politic şi alegerile nu sunt fraudate. „Avem două vedete cu bani mulţi, dar şi cu dosare multe. Dar aceasta este dorinţa alegătorilor, care le-au oferit mandatul. Dacă justiţia îi va găsi în cele din urmă vinovaţi şi va decide să-i priveze de libertate, atunci vor fi organizate alegeri anticipate în localităţile respective. Se vor mai cheltui nişte bani, însă drepturile omului nu pot fi măsurate în bani”, a declarat preşedintele CEC.
sursa: ipn.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!