RăzboiUcrainaUE / Nato

Președintele Cehiei cere Europei să rămână puternică în fața războiului din Ucraina

Președintele Cehiei, Petr Pavel, a cerut miercuri, 4 octombrie, Europei să nu se lase descurajată de războiul din Ucraina, într-un moment în care mulţi europeni şi americani sunt tentaţi să cedeze, transmite AFP.

”Vă încurajez pe toţi să rezistaţi descurajării în faţa războiului. Rusia trebuie învinsă în Ucraina”, deoarece dacă această ţară cade ”va fi un eşec extrem de costisitor pentru noi”, a declarat el în cadrul plenului Parlamentului European (PE) reunit la Strasbourg.

De asemena, AFP apreciază că susţinerea pentru efortul de război al Ucrainei se erodează vizibil atât în Europa, cât şi în Statele Unite.

Sâmbătă, electoratul l-a adus din nou la putere în Slovacia pe Robert Fico, liderul partidului SMER, care s-a opus explicit ajutorului militar pentru Ucraina.

În SUA, acordul provizoriu la care a ajuns Congresul pentru evitarea blocării executivului federal a lăsat deschisă problema asistenţei care va fi acordată ucrainenilor pe viitor, deşi preşedintele Joe Biden doreşte să dea asigurări că aceasta va continua, potrivit sursei citate.

Vă amintim că miniştrii de externe din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, reuniţi luni la Kiev, au promis însă Ucrainei o ”susţinere durabilă”.


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *