Social

Președintele Consiliului Național al Republicii Austria vine într-o vizită oficială la Chișinău

Președintele Consiliului Național al Republicii Austria, Wolfgang Sobotka, va efectua o vizită oficială la Chișinău. Este prima vizită în Republica Moldova a unui președinte de parlament al Austriei în cei 31 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice moldo-austriece, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului de la Chișinău, scrie Moldova1.md.

Marți, 16 mai, spicherul austriac va avea întrevederi cu conducerea țării – Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și Prim-ministrul Dorin Recean.

La Parlament, oficialul austriac se va mai întâlni cu vicepreședintele Comisiei politică externă și integrare europeană, Ion Groza, și cu membrii Grupului de prietenie cu Republica Austria.

Agenda vizitei oficiale mai include întrevederi cu viceprim-miniștrii, Nicu Popescu, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, și Vladimir Bolea, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, precum și cu reprezentanții Comunității evreiești din țara noastră și cu cei ai Fundației Concordia din Chișinău.

În cadrul vizitei oficiale vor fi abordate subiecte de actualitate, printre care oportunitățile de intensificare a cooperării dintre țara noastră și Republica Austria, situația de securitate din regiune și parcursul european al Republicii Moldova.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


1 comentariu

  1. INnainte sa dai mana xu Austria trebuie sa te gandasti de o mie dd ori daca se merita !
    Frati de gandire si metehne cu fratii lor rusi !
    Vezi cazul Romaniei !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *