Externe

Președintele Franței a convocat o celulă de criză după violențele declanșate de moartea unui adolescent

Preşedintele Franței, Emmanuel Macron a convocat joi, 29 iunie, o reuniune de criză şi a denunţat ”violenţe nejustificabile” după a doua noapte de ciocniri declanşate de moartea unui adolescent ucis de poliţie în apropiere de Paris, transmite Agerpres.

După moartea lui Nahel M., un adolescent de 17 ani, în timpul unui control rutier marţi, tensiunile au crescut progresiv în suburbia pariziană, după care, în noaptea de miercuri spre joi, incendierile şi ciocnirile cu poliţia s-au extins în alte oraşe.

În deschiderea reuniunii celulei de criză interministeriale pe care a convocat-o la Ministerul de Interne, Macron a denunţat ”violenţe nejustificabile” împotriva ”instituţiilor şi Republicii”.

”Primării, şcoli şi comisariate” au fost ”incendiate sau atacate”, a indicat ministrul de interne Gérald Darmanin pe Twitter, precizând că 150 de persoane au fost arestate în ultima noapte de tensiuni.

Franţa a fost în mai multe rânduri teatrul unor violenţe urbane declanşate de moartea unor tineri, adesea proveniţi din rândul imigraţiei maghrebiene şi din alte ţări de pe continentul african, în urma intervenţiilor poliţiei. În 2015, decesul a doi adolescenţi urmăriţi de forţele de ordine a provocat revolte care au durat trei săptămâni.

Evenimentul declanşator al noilor violenţe s-a petrecut marţi, când Nahel M. a fost împuşcat mortal de la mică distanţă de un poliţist pe motocicletă la Nanterre, în departamentul Hauts-de-Seine, la 15 km vest de Paris.

Versiunea poliţiei conform căreia tânărul l-ar fi lovit cu maşina pe poliţist a fost infirmată de un video în care se aud cuvintele ”o să-ţi iei un glonte în cap”, fără ca autorul lor să poată fi identificat.

Poliţistul suspectat că a tras, aflat acum în arest preventiv, urma să fie prezentat în faţa unui judecător în vederea unei eventuale inculpări.

La iniţiativa mamei victimei, care şi-a împărtăşit sentimentul de ”revoltă”, un marş urmează să aibă loc de la ora 14.00 (12.00 GMT) la Nanterre, sub o supraveghere strictă din partea poliţiei.

Joi dimineaţa, Emmanuel Macron şi-a exprimat dorinţa ca ”orele următoare” să fie cele ale ”reculegerii” şi ”respectului”.

Moartea lui Nahel a relansat controversa legată de acţiunea forţelor de ordine în Franţa, unde în 2022 s-a înregistrat un număr record de 13 decese după refuzuri de supunere la controale rutiere.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *