Actualitate

Președintele Georgiei: Rusia pedepseşte ţările care-şi formulează opţiuni proeuropene

Declarația aparține preşedintelui georgian Ghiorghi Margvelaşvili, în prezentarea raportului său anual în faţa Parlamentului de la Tbilisi, marți, 31 martie, relatează Agerpres.

„Principala problemă pentru securitatea Georgiei o reprezintă Rusia, care nu-şi respectă angajamentele asumate la încetarea focului în anul 2008 şi refuză să semneze un tratat prin care să garanteze că nu va folosi forţa împotriva Georgiei”, a afirmat preşedintele Margvelaşvili. El s-a referit la acordurile ce au pus capăt războiului ruso-georgian din august 2008 – încheiat cu o înfrângere umilitoare a armatei georgiene – în urma căruia Rusia a ocupat provinciile secesioniste georgiene Abhazia şi Osetia de Sud, unde a instalat baze militare permanente.

Chiar în ziua când Rusia a aniversat un an de la anexarea Crimeii, pe 18 martie, preşedintele Vladimir Putin a semnat un acord de alianţă şi integrare cu Osetia de Sud, după ce a semnat anul trecut un acord similar şi cu Abhazia.

În discursul său de marţi, Ghiorghi Margvelaşvili nu a ezitat să califice aceste acorduri drept „anexare”. „Rusia a lansat o campanie propagandistică globală şi Georgia este unul din obiectivele ei”, a remarcat liderul georgian, acuzând totodată Moscova că „discreditează valorile occidentale în ţară (în Georgia – n.red.) şi o obligă să renunţe la integrarea în spaţiul euroatlantic”.

„Ocuparea teritoriilor georgiene în 2008, războiul din Ucraina şi sprijinul separatiştilor din Transnistria sunt manifestări ale politicii de forţă a Kremlinului în spaţiul postsovietic”, Rusia „pedepsind Georgia, Ucraina şi Moldova pentru opţiunea lor în favoarea integrării europene”, a continuat preşedintele Georgiei.

Drept urmare, el a lansat un apel către comunitatea internaţională să facă front comun în faţa acestei politici a Moscovei, care „atentează la libertatea de opţiune şi la integritatea teritorială”.

Sursa: radiochisinau.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *