CSI / RusiaInternaționalRăzboi

Președintele Kazahstanului dă asigurări că țara sa îi va proteja pe rușii care fug din Rusia de teama mobilizării

Marți, 27 septembrie, liderul kazah a dat asigurări că ţara sa îi va proteja pe ruşii care fug în Kazahstan pentru a scăpa de mobilizarea militară în curs în Rusia, în scopul trimiterii de întăriri în Ucraina, informează AFP și Agerpres.

„În ultimele zile, mulţi oameni vin la noi din Rusia. Majoritatea sunt obligaţi să plece din cauza unei situaţii fără ieşire”, a declarat Kasîm-Jomart Tokaev. „Trebuie să ne ocupăm de ei, să le asigurăm securitatea”, a adăugat aliatul Moscovei, dar care s-a distanţat de Kremlin de la începutul războiului rus în Ucraina.

De asemenea, preşedintele kazah a condamnat încă o dată conflictul din Ucraina şi a îndemnat la respectarea integrităţii teritoriale, într-un moment în care Rusia organizează aşa-zise referendumuri în patru regiuni ucrainene, pentru a le anexa.

„Integritatea teritorială a unui stat trebuie să fie inalienabilă, acesta este un principiu-cheie”, a amintit el.

„În vecinătatea noastră imediată este în curs un război de amploare. Trebuie să ne amintim de asta, gândindu-ne înainte de toate la securitatea noastră”, a mai adăugat Tokaev.

Aliat al Rusiei şi membru alături de aceasta într-o uniune economică şi vamală, Kazahstanul, fostă republică sovietică din Asia Centrală, cultivă cu toate acestea bune relaţii cu Occidentul şi cu China.

Ofensiva Moscovei împotriva Ucrainei a generat printre kazahi temerea că şi ţara lor ar putea deveni ţinta ambiţiilor ruse, în special date fiind frontiera sa extinsă cu Rusia şi larga sa minoritate etnică rusă, relatează sursa citată.

În Caucaz, la frontiera cu Georgia, autorităţile regiunii ruse Osetia de Nord au admis că se înregistrează ”o situaţie tensionată” la postul de control din Verhnii Lars.

Ministerul local de Interne a anunţat instalarea ”în viitorul apropiat a unui comisariat de mobilizare” pentru recrutarea rezerviştilor care încearcă să plece.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *