Preşedintele Klaus Iohannis o primeşte, miercuri, pe Victoria Nuland
"În centrul discuţiilor se vor afla consolidarea Parteneriatului Strategic între România şi Statele Unite ale Americii şi dezvoltarea dimensiunii economice prevăzute în parteneriat", se arată într-un comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.
Totodată, vizita oficialului SUA la București prilejuieşte şi "un schimb de evaluări privind securitatea din regiune şi din Europa", mai precizează sursa citată.
Asistentul secretarului de Stat al SUA Victoria Nuland se va deplasa marţi, pe 13 ianuarie, la Bucureşti, unde se întâlni cu oficiali români de rang înalt, pentru a discuta despre "chestiuni bilaterale şi regionale", a anunţat, luni, Departamentul de Stat american, într-un comunicat.
Potrivit diplomaţiei americane, Nuland va efectua săptămâna aceasta vizite în Germania, România, Bulgaria şi Franţa.
"Marţi, pe 13 ianuarie, Nuland se va deplasa spre Bucureşti, unde se va întâlni cu oficiali români de rang înalt, membri ai comunităţii de afaceri şi ai societăţii civile, pentru a discuta despre chestiuni bilaterale şi regionale", informează Departamentul de Stat american.
Anterior, surse oficiale au declarat pentru MEDIAFAX că asistentul secretarului de stat al SUA Victoria Nuland va sosi la Bucureşti în cadrul unui turneu european, oficialul american urmând să se întâlnească cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu ministrul de Externe, Bogdan Aurescu.
Marţi, surse oficiale au declarat agenţiei MEDIAFAX că premierul Victor Ponta se va întâlni, într-o întrevedere privată, cu Victoria Nuland.
Precedenta vizită a adjunctului secretarului de Stat Victoria Nuland a avut loc în perioada 10-11 ianuarie 2014, în cadrul unui turneu european.
La Bucureşti, Nuland s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu, cu ministrul de Externe Titus Corlăţean şi cu procurorul-şef al DNA, Laura-Codruţa Kovesi, precum şi cu membri ai societăţii civile, pe agenda discuţiilor aflându-se relaţiile bilaterale, problemele regionale şi eforturile de consolidare a statului de drept.
Sursa: mediafax.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!