Președintele Marii Adunări Naționale a Turciei, vine la Chișinău: Oficialii turci vor vizita Găgăuzia

În perioada 15-16 septembrie curent, președintele Marii Adunări Naționale a Turciei, Mustafa Șentop, se va afla într-o vizită oficială în Republica Moldova. Demnitarul va fi însoțit de președintele Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Moldova, Mehmet Altay, transmite Ziarulnational.md.
Oficialul turc va avea întrevederi cu spicherul Igor Grosu, președinta Maia Sandu și prim-ministra Natalia Gavrilița.
De asemenea, oaspeții se vor întâlni cu mai mulți președinți de comisii permanente, dar și cu reprezentanți ai Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și ai Agenției de Investiții din Moldova.
Vineri, 16 septembrie, oficialii Marii Adunări Naționale a Turciei vor vizita Găgăuzia.
Menționăm că Republica Moldova a stabilit relații diplomatice cu Republica Turcia în anul 1992 și, până în prezent, au fost încheiate 68 de acorduri bilaterale.
Găgăuzii îl așteaptă pe Putin, nu pe Erdogan…