CSI / Rusia

Președintele Parlamentului European nu vrea noi sancțiuni împotriva Rusiei

‘Sancțiunile (în vigoare) sunt destul de eficiente. Noi este nevoie de altele noi’, a afirmat Schulz, într-o declarație pentru agenția de presă APA.

‘Mă îndoiesc că instituirea de noi sancțiuni va pune capăt crizei" ucrainene, a opinat el, subliniind că pentru rezolvarea conflictului din Ucraina este nevoie să se insiste cu răbdare asupra dialogului, pe baza acordurilor de la Minsk.

Potrivit acestuia, UE trebuie să arate clar Rusiei că se poate ajunge la pace doar prin negocieri și nu prin confruntare militară.

În pofida escaladării conflictului în ultima săptămână în estul Ucrainei, Uniunea Europeană trebuie să-și mențină politica actuală. ‘Trebuie să încercăm să dezamorsăm criza printr-o combinație de sancțiuni și dialog, altfel ne vom confrunta cu amenințarea unui conflict și mai grav’ decât acesta, a avertizat el.

Președintele SUA, Barack Obama, și cancelarul german Angela Merkel au convenit marți, într-o discuție telefonică, asupra necesității de a sancționa Rusia pentru sprijinirea milițiilor separatiste proruse și nerespectarea obligațiilor care îi revin în temeiul acordurilor de la Minsk, menite să pună capăt conflictului din Ucraina.

sursa. agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *