Externe

Preşedintele Parlamentului palestinian a fost arestat în această noapte de către armata israeliană

„Armata se concentrează asupra celor care au participat, au fost implicaţi (în răpire) sau au informaţii despre locul unde se află Gilad Shaar, Naftali Frenkel şi Eyal Yifrah", a declarat un purtător de cuvânt al armatei, Peter Lerner, citat într-un comunicat.

Lerner a anunţat totodată arestarea a 40 de palestinieni în cursul nopţii de duminică spre luni, numărul total al arestărilor ajungând la 150 de la răpirea celor trei adolescenţi, joi seara.

Armata israeliană a intrat în tabăra Jalazone lângă Ramallah, în Cisiordania şi a procedat la arestări în cadrul cercetărilor cu privire la trei tineri israelieni daţi dispăruţi de 72 de ore în Cisiordania

Un tânăr palestinian a fost ucis de către militari israelieni în tabăra de refugiaţi Jalazone, au anunţat surse palestineiene medicale şi din domeniul securităţii. Tânărul, în vârstă de 19 ani, a fost atins mortal de un glonţ, la nivelul pieptului, în cursul unor confruntări cu militari israelieni, au precizat surse.

sursa: cotidianul.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *