Președintele R. Moldova nu favorizează niciun candidat la funcția de premier
Șeful statului susține că estimează că aproximativ în două săptămâni se vor încheia consultările privind desemnarea unei candidaturi, iar apoi va lua o decizie privind persoana însărcinată cu formarea unui nou guvern.
Timofti a precizat că în Constituţie există o prevedere imperativă potrivit căreia preşedintele este obligat să consulte fracţiunile parlamentare privind desemnarea unei candidaturi pentru funcţia de premier şi din acest motiv au fost iniţiate negocierile.
Şeful statului s-a arătat convins că va fi identificată o candidatură pentru funcţia de prim-ministru. „Nu este lipsă de cadre. Şanse sunt egale pentru toţi, aşa şi am spus-o şi o reconfirm. Candidaţii cu calităţile respective vor avea şanse egale pentru a fi numiţi în această funcţie, inclusiv domnul Filat”.
Președintele țării, Nicolae Timofti, va avea astăzi prima rundă de consultări cu fracțiunile parlamentare privind desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru al R. Moldova. Întâlnirea va avea loc cu membrii fracțiunii parlamentare a PLDM.
Comunism = fascism
Nicolae Timofti rămâne consecvent în condamnarea comunismului ca ideologie criminală, alături de fascism. „Eu am spus că atunci când am promulgat legea am luat în considerare că nu există diferență între simbolica fascismului și a comunismului. Eu personal nu le văd. Sub ambele semne, al fascismului și al comunismului, a avut loc moartea a milioane de oameni”, a declarat șeful statului în cadrul aceleiași emisiuni. Referindu-se la decizia Comisiei de la Veneția, șeful statului a insistat asupra faptului că este vorba despre o recomandare, decizia finală urmând să o aibă Curtea Constituțională. În același context, președintele a propus exemplul Partidului Comunist francez, care s-a dezis de însemnele secera și ciocanul ca să nu fie asociat cu regimul criminal cu milioane de victime importat de URSS.
Timpul.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!