Politică

Președintele Timofti l-a felicitat pe noul președinte ales al Turciei

 În mesaj se menţionează:

„Excelenţă,.

Îmi face o deosebită plăcere să Vă adresez cele mai sincere şi cordiale felicitări cu prilejul alegerii Dumneavoastră, prin sufragiu universal direct, în funcţia de preşedinte al Republicii Turcia.

Folosesc această frumoasă ocazie pentru a menţiona cu satisfacţie caracterul pozitiv şi dinamic al relaţiilor de prietenie şi colaborare dintre Republica Moldova şi Republica Turcia, care se dezvoltă sub semnul armoniei şi al sprijinului reciproc atât pe dimensiune bilaterală, cît şi multilaterală.

Am deplina convingere că alegerea Dumneavoastră în înalta funcţie va constitui un nou reper în avansarea şi diversificarea parteneriatului moldo-turc la nivel politic, economic şi cultural, în beneficiul ambelor ţări şi popoare.

Dorindu-Vă mult succes în îndeplinirea responsabilei misiuni, iar poporului turc – bunăstare şi progres continuu, Vă rog să acceptaţi, Excelenţă, asigurarea distinsei mele consideraţii”.

sursa: timpul.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *