Președintele Timofti va MERGE la summit-ul ȘEFILOR de stat din CSI de la Minsk
Purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Vlad Ţurcanu, a spus într-o conferinţă de presă că şefii de stat din CSI vor examina un şir de chestiuni care vizează, între altele, colaborarea în domeniul turismului, lupta cu criminalitatea organizată şi traficul de droguri, precum şi pregătirea unor manifestări consacrate împlinirii a 70 de ani de la încheierea celui de-al doilea război mondial, scrie IPN.
Referitor la aniversarea a 70-cea, purtătorul de cuvânt a spus că Nicolae Timofti exprimă rezerve faţă de propunerea Federaţiei Ruse de a fi instituită o medalie în cadrul CSI, pe care se regăsesc simbolurile comuniste „secera şi ciocanul”. „De principiu, Republica Moldova nu este împotriva instituirii unei medalii pentru veteranii celui de-al doilea război mondial. Însă preşedintele va transmite omologilor săi că Republica Moldova nu poate accepta o medalie pe care ar fi gravate „secera şi ciocanul”, din cauza faptului că un partid din ţara noastră foloseşte aceste simboluri în scopuri politice, ceea ce ar contraveni, în opinia şefului statului, prevederii unui articol din Legea privind partidele politice, care se referă la inadmisibilitatea discriminării partidelor politice din Republica Moldova”, a spus Vlad Ţurcanu.
De asemenea, Nicolae Timofti consideră că ar trebui evitată folosirea acestei simbolistici din cauza pagubelor imense, umane şi materiale, pe care le-a produs regimul sovietic. În consecinţă, Republica Moldova va executa propriile medalii destinate veteranilor de război, care nu vor conţine însemnele nominalizate.
În altă ordine de idei, preşedintele percepe reuniunea de la Minsk ca pe o oportunitate de a consolida relaţiile bilaterale pe care Republica Moldova le are cu ţările care fac parte din CSI.
De asemenea, preşedintele va declara omologilor săi că parafarea Acordului de Asociere cu UE nu înseamnă ruperea relaţiilor economice, ci consolidarea acestora.
TIMPUL.MD via IPN.MD
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!