CSI / RusiaInternațional

Președintele Turciei crede că Putin ”vrea să continue acordul” privind cerealele ucrainene

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan s-a declarat luni, 17 iulie, convins că omologul său rus Vladimir Putin vrea ”să continue acordul” privind cerealele ucrainene, în ciuda recentelor anunţuri în sens contrar ale Moscovei, transmite AFP și Agerpres.

”Cred că, în pofida declaraţiei de astăzi, prietenul meu, dl. Putin, vrea continuarea acordul umanitar” ce permite exportul de cereale din Ucraina prin Marea Neagră şi care expiră la miezul nopţii (21.00 GMT).

”Ministrul meu de externe urmează să discute prin telefon (cu ministrul rus) şi eu voi vorbi cu dl. Putin imediat ce voi reveni” în Turcia, a declarat Recep Erdogan în faţa presei, înainte de a pleca într-un turneu în Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Qatar.

Liderul turc a anunţat din nou că îl va primi pe omologul său rus ”în august” în Turcia. ”Vom avea ocazia să rediscutăm toate aceste chestiuni”, a adăugat el.

”Poate că, până atunci, pentru a face să avanseze lucrurile, putem lua măsuri prin telefon cu dl. Putin fără a mai aştepta luna august”, şi-a exprimat el speranţa.

Acordul, semnat în luna iulie 2022 la Istanbul cu Rusia şi Ucraina, sub egida ONU şi a Turciei, este ”de facto terminat”, a afirmat Kremlinul.

Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov a adăugat totuşi că ”de îndată ce partea (din acorduri) ce priveşte Rusia va fi îndeplinită, Rusia va reveni imediat la acordul privind cerealele”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *