Ucraina

Președintele Ucrainei a anulat cetățenia ucraineană pentru patru deputați, printre care și cumnatului lui Putin, Viktor Medviciuk

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a anunţat marţi seara, 10 ianuarie, că în baza informaţiilor transmise de serviciile secrete a decis să anuleze cetăţenia ucraineană pentru patru deputaţi, printre aceștia se numără și Viktor Medvedciuk, cumnatul lui Vladimir Putin pe care Kievul îl arestase şi pe care l-a predat Moscovei în cadrul unui schimb de prizonieri, scrie News.

„Pe baza materialelor pregătite de Serviciul de Securitate al Ucrainei şi de Serviciul de Stat pentru Migraţie al Ucrainei şi în conformitate cu Constituţia statului nostru, am decis să pun capăt cetăţeniei a patru persoane: Andrii Leonidovici Derkaci, Taras Romanovici Kozak, Renat Raveliiovici Kuzmin şi Viktor Volodimirovici Medvedciuk”, a anunţat liderul de la Kiev în finalul mesajului video pe care l-a transmis, ca în fiecare seară, către compatrioţi.

„Dacă deputaţii poporului aleg să servească nu poporul Ucrainei, ci pe criminalii care au venit în Ucraina, acţiunile noastre vor fi adecvate”, a spus Volodimir Zelenski despre cei patru oameni de afaceri, membri ai parlamentului ucrainean, care fuseseră acuzaţi de spionaj în favoarea Rusiei.

„Şi acestea nu sunt ultimele decizii de acest gen. Serviciile lucrează”, a adăugat preşedintele ucrainean, sugerând că vor mai fi demascaţi şi alţi agenţi ai Moscovei.

Andrii Leonidovici Derkaci a fost membru al Parlamentului ucrainean din 1998, îndeplinind şapte mandate şi candidând din partea mai multor partide. În 2021, guvernul Statelor Unite l-a acuzat că este „agent rus” şi l-a sancţionat pentru ingerinţă în alegerile din 2020 din Statele Unite, iar guvernul ucrainean l-a sancţionat pentru răspândirea propagandei ruseşti. În iunie 2022, Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a declarat că Derkaci a primit fonduri de la serviciile militare ruse (GRU) pentru a crea companii private de securitate pe care Rusia plănuia să le folosească în momentul invaziei din Ucraina.

Taras Romanovici Kozak este om de afaceri şi proprietar de presă şi un apropiat al oligarhului pro-rus Viktor Medvedciuk. În iunie 2019, Kozak a creat un holding care includea trei canale de televiziune care au fost ulterior închise pentru că serveau propagandei ruseşti. Kozak controla, de asemenea, un grup de mine de cărbune din regiunile Doneţk şi Luhansk care nu se aflau sub controlul guvernului şi ale căror profituri au contribuit la finanţarea miliţiilor proruse. La 20 ianuarie 2022, şi Departamentul de Trezorerie al Statelor Unite l-a sancţionat pe Kozak pentru că a acţionat sub conducerea agenţilor Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB). Se crede că oligharhul se află în Belarus.

În ceea ce-l priveşte pe Renat Kuzmin, acesta a fost prim-adjunct al procurorului general al Ucrainei  în perioada 2010-2013, în timpul preşedintelui prorus Viktor Ianukovici, alungat de la putere de mişcarea Euromaidan. El s-a ocupat atunci de anchetele împotriva fostului premier Iulia Timoşenko, una dintre figurile opoziţiei. Căutat după 2014 de poliţia ucraineană pentru abuzuri, el a stat ascuns până când, în 2019, a devenit parlamentar. 

Viktor Medvedciuk, în vârstă de 68 de ani, este un politician pro-Kremlin, supranumit „prinţul întunecat” al politicii ucrainene. El a fost arestat în Ucraina în aprilie pentru înaltă trădare şi predat apoi Rusiei, în septembrie, în cadrul unui schimb de prizonieri. Putin este naşul fiicei lui Medvedciuk, Daria, şi el ar fi fost unul dintre pionii liderului de la Kremlin luaţi în calcul pentru a fi adus la conducerea Ucrainei, după ce „operaţiunea specială” a lui Putin l-ar fi îndepărtat din fruntea statului pe Volodimir Zelenski, în februarie 2022.


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *