Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a salutat vineri seara decizia Uniunii Europene de a nu extinde şi mai mult interdicţia privind exporturile de cereale ucrainene, calificând-o drept exemplu de adevărată unitate şi încredere, potrivit Reuters și Agerpres.
În timp ce Polonia, Slovacia şi Ungaria au indicat vineri că îşi vor impune propria interdicţie, după decizia UE de a o ridica, Zelenski a declarat că, dacă ţările vecine încalcă legislaţia UE, ”Ucraina va răspunde într-un mod civilizat”.
”Este important acum ca unitatea europeană să lucreze şi la nivel bilateral. Pentru ca vecinii să sprijine Ucraina în timpul războiului”, a declarat el pe canalul său de Telegram după discuţiile cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
”Europa câştigă întotdeauna când regulile funcţionează şi când acordurile sunt puse în aplicare”, a mai subliniat el.
În luna mai, Uniunea Europeană a permis Bulgariei, Ungariei, Poloniei, României şi Slovaciei să interzică vânzările interne de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea-soarelui provenite din Ucraina, permiţând în acelaşi timp tranzitul acestor mărfuri pentru export în altă parte. Această interdicţie urma să expire pe 15 septembrie
Vineri, Bruxellesul a anunţat sfârşitul interdicţiei impuse de cinci state din UE asupra importului de cereale ucrainene, în schimbul unui angajament al Kievului de a controla afluxul de cereale.
Kievul s-a angajat să adopte în termen de o lună măsuri pentru a ”evita creşteri” ale volumelor de grâne, de exemplu printr-un sistem de licenţe de export, potrivit AFP.
Ucraina va institui ”măsuri eficiente” pentru a controla exporturile şi a evita destabilizarea ţărilor frontaliere. Kievul va trebui să prezinte până luni seara un ”plan de acţiune” Bruxellesului, care promite să nu reimpună restricţii ”atât timp cât măsurile luate vor pe deplin eficiente”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!