ActualitateExterne

Președintele Ucrainei cere SUA să recunoască Rusia drept stat ce sponsorizează terorismul

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a lansat un apel SUA ca să recunoască Rusia drept stat care sponsorizează terorismul, după atacul rușilor de luni asupra unui centru comercial din oraşul ucrainean Kremenciuk (centrul Ucrainei), soldat cu cel puţin 16 morţi, informează agenţiile de presă EFE şi Ukrinform.

„În această dimineaţă, am cerut SUA să recunoască Rusia ca stat ce sponsorizează terorismul. O rezoluţie aferentă ar trebui să fie aprobată de Comitetul Senatului SUA, iar o decizia legală în acest sens ar putea fi adoptată de Departamentul de Stat”, a explicat liderul ucrainean într-un mesaj video adresat populaţiei.

„O astfel de decizie este în mod clar necesară şi trebuie susţinută de întreaga lume democratică. Le-am spus asta participanţilor la summitul G7, care a avut loc în Germania”, a mai adăugat Volodimir Zelenski.

Înainte de alerta aeriană, în centrul comercial din Kremenciuk ”se aflau în jur de 1.000 de persoane”.

„Din fericire, din câte ştim în acest moment, mulţi au reuşit să iasă la timp. Au fost scoşi la timp. Dar mai erau oameni înăuntru: personal, vizitatori…”, a menționat el.

„Numai nişte terorişti total demenţi, care nu-şi au locul pe pământ, pot lansa rachete asupra unei astfel de ţinte. Şi acesta nu este un atac care a deviat de la ţintă, este un atac rusesc calculat, exact asupra acestui centru comercial”, a afirmat preşedintele Ucrainei.

„Încă nu este posibil de stabilit numărul total al victimelor. Un incendiu s-a declanşat pe o suprafaţă de peste 10.000 metri pătraţi. Operaţiunea de salvare continuă, dar trebuie să fim conştienţi de faptul că pierderile pot fi semnificative”, a adăugat Volodimir Zelenski, indicând că, la momentul înregistrării mesajului său, târziu luni seara, bilanţul victimelor ajunsese la 12 morţi şi 24 de răniţi. Însă acesta a crescut pe măsura degajării dărâmăturilor de către echipele de intervenţie.

„Rusia a utilizat aproape 2.800 de rachete de croazieră diferite împotriva Ucrainei, dar numărul de bombe aeriene şi de lansatoare multiple (MLRS), care au lovit localităţile noastre, pur şi simplu nu pot fi numărate. Au fost sute de mii în cele patru luni de război. Aceasta nu este nimic altceva decât teroare”, a mai subliniat liderul de la Kiev.

„Statul rus a devenit cea mai mare organizaţie teroristă din lume. Este un fapt. Aceasta ar trebui să fie stabilit juridic”, a insistat el, adăugând că ”toată lumea ar trebui să ştie că a cumpăra sau a transporta petrol rusesc, a menţine contacte cu băncile ruseşti, plata de taxe şi a taxelor vamale către statul rus înseamnă a da bani teroriştilor”. 

Sursa: Agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *