Prevederile proiectului de lege pentru eliminarea regimului duty-free pe teritoriul R. Moldova au intrat în vigoare
Prevederile proiectului de lege pentru eliminarea regimului duty-free pe teritoriul Republicii Moldova au intrat în vigoare. Astfel, începând de luni, 4 septembrie, comercializarea mărfurilor în unitățile comerciale din zonele vamale va fi impozitată, reieșind din principiul echității fiscale pentru toți antreprenorii din Republica Moldova, scrie TV8.
Astfel, potrivit Serviciului Fiscal de Stat, începând cu data de 4 septembrie anul curent, livrarea mărfurilor, plasarea și comercializarea acestora în magazinele ”duty-free” vor fi impozitate cu TVA.
De asemenea, se impun accize la plasarea mărfurilor accizate în magazinele duty-free, livrarea mărfurilor pasibile accizelor de pe teritoriul vamal în magazinele duty-free, precum și comercializarea de către aceste magazine a mărfurilor supuse accizelor.
În context, mărfurile supuse accizelor, pasibile marcării cu ”timbru de acciz”, plasate în destinația vamală ”magazin duty-free” urmează a fi marcate obligatoriu.
La fel a fost exclus dreptul la restituirea TVA și accizelor pentru livrările de mărfuri de pe teritoriul RM în adresa magazinelor duty-free, efectuate începând cu 4 septembrie 2023.
Anterior, unul din autorii proiectului a estimat că după anularea acestor facilități fiscale și scutiri, în bugetul de stat ar intra cel puțin jumătate de miliard de lei anual