CSI / Rusia

Prigojin: Grupul Wagner se retrage din Bahmut înainte de 1 iunie

Luni, 22 mai, grupul paramilitar rus Wagner a anunţat că forţele sale se vor retrage din Bahmut începând cu 25 mai până cel târziu pe 1 iunie şi vor ceda poziţiile lor armatei regulate ruse, după ce au revendicat capturarea acestui oraş-simbol din estul Ucrainei, informează AFP și Agerpres.

”La periferia de vest (a oraşului Bahmut), liniile de apărare sunt în funcţiune. Prin urmare, grupul Wagner părăseşte Artiomovsk (numele sovietic al Bahmut, n.r.) între 25 mai şi 1 iunie”, a declarat Prigojin, şeful forţelor Wagner, într-o înregistrare audio postată de serviciul său de presă.

Capturarea orașului Bahmut a fost revendicată sâmbătă de Prigojin, care a dat atunci asigurări că va preda controlul asupra oraşului trupelor regulate ruse pe 25 mai.

”Dacă nu sunt suficiente unităţi ale Ministerului Apărării (pentru a ocupa Bahmut), există aici mii de generali (pentru a o face), trebuie format un regiment de generali, să li se dea arme şi totul va fi bine”, a ironizat luni Prigojin, într-o nouă critică la adresa comandamentului militar rus, pe care îl vizează asiduu.

Menționăm că Kievul nu a confirmat pierderea oraşului Bahmut. Comandantul forţelor terestre ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a afirmat, duminică, că trupele sale nu mai controlează decât o parte ”insignifiantă” din oraş, dar continuă să avanseze pe flancuri.


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *