Actualitate

Primar judecat pentru că și-ar fi depășit atribuțiile de serviciu

Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale în luna decembrie 2015, contrar prevederilor legale, edilul ar fi eliberat unui agent economic permis de extragere a nisipului pentru amenajarea unei plaje la iazul public din satul Vărzărești. Primarul ar fi eliberat certificatul în lipsa unor documente oficiale care i-ar fi permis agentului economic exploatarea şi extragerea zăcămintelor minerale, în cazul de faţă nisip.

Potrivit comunicatului, firma beneficiară ar fi angajat persoane care au extras şi transportat nisip din cariera neautorizată din satul Şendreni la iazul din satul Vărzăreşti până au fost depistaţi de oamenii legii. Potrivit estimărilor, prejudiciul cauzat statului în urma extragerii ilicite a nisipului este de 400 de mii de lei.

Contactat de IPN, primarul Constantin Ungureanu a spus că își va demonstra nevinovăția în instanța de judecată. „S-a axagerat că am depăşit atribuţiile de serviciu şi că am adus prejudicii în proporţii deosebit de mari. Da, am eliberat un asemenea certificat, dar îmi voi demonstra nevinovăția în instanță”, a declarat Constantin Ungureanu.

Primarul are interdicția de a părăsi localitatea, iar dacă va fi găsit vinovat riscă până la 10 ani închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate timp de cel mult 15 ani. 

Sursa: ipn.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *