Actualitate

Primar pedepsit cu ÎNCHISOAREA după ce i-a alocat ilegal fiicei sale un teren pentru a-și construi casă

Potrivit Procuraturii Generale, în perioada anilor 2003-2004, primarul şi-a eliberat un teren cu o suprafaţă de 0,1 ha, fără a încheia un contract de vânzare-cumpărare a lotului şi fără a achita taxa stabilită pentru buget. Acesta a înregistrat pe numele său lotul de teren la Oficiul Cadastral Teritorial, cauzând intereselor publice un prejudiciu de peste 24,7 mii de lei. În aceeaşi perioadă, primarul a falsificat decizia consiliului local şi a alocat ilegal fiicei sale un teren pentru construcţie locativă de 0,1 ha. El a mai fost învinuit şi de faptul că, în decembrie 2006, contrar Codului Familiei, a înregistrat căsătoria fictivă dintre fiica sa şi vărul acesteia pentru a justifica acordarea ilegală a lotului de pământ.

În 2009, inculpatul a fost condamnat doar la 5 mii de lei amendă, sentinţa însă a fost atacată de procurori, care au solicitat 8 ani de detenţie pentru primar. Un an mai târziu, Curtea de Apel Chişinău a dispus încetarea procesului penal, motivând prin expirarea termenului de prescripţie pentru tragerea la răspundere penală.

În urma recursului declarat de procuror, decizia Curţii de Apel Chişinău a fost casată şi s-a dispusă rejudecarea cauzei de către aceeaşi instanţă, cu alt complet de judecători. În mai 2011, inculpatul a fost condamnat doar pentru abuz de serviciu la amendă în sumă de 10 mii de lei, pentru celelalte capete de acuzare instanţa a dispus încetarea procesului penal pe motiv că există alte circumstanţe care condiţionează sau exclud desfăşurarea urmăririi penale. Procurorii iarăşi au contestat decizia şi recent, inculpatul a fost condamnat la 6 ani şi jumătate de detenţie.

sursa: timpul.md (TTM)

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *