Primarul oraşului Taraclia și-a dat demisia. Motivul este legat de starea în care au ajuns circa 30 de copii
„Au fost vremuri mai complicate, dar nu a fost mai rău. Le mulțumesc colaboratorilor de la Urgență, ai Centrului de sănătate Taraclia, ai Direcției pentru siguranța alimentelor Taraclia, medicului-șef a Spitalului raional, medicului infecționist, personalului medical al spitalului și al laboratorului clinic pentru operativitate și pentru grija pentru copii”, scrie primarul într-o postare pe Facebook.
Serghei Filipov le cere iertare părinților, menționând că este tată a trei copii și înțelege ce-au simțit aceștia. „Iertați-mă, dacă este posibil”, mai spune primarul.
Acum o săptămână, în jur de 30 de copii cu vârstele cuprinse între 7 și 14 ani au fost internați în Spitalul raional Taraclia cu suspiciuni de toxiinfecție. Copiii se odihneau în tabăra „Ciaica”. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a prezentat concluziile anchetei, menționând că, potrivit debutului brusc și perioadei de dezvoltare a intoxicației, agentul patogen a fost transmis pe cale alimentară. De asemenea, s-a constatat că tabăra de odihnă a fost deschisă fără autorizație sanitară, iar personalul a fost admis în câmpul muncii fără examenul medical.
Sursa: ipn.md