Social

Primele amenzi pentru reflectarea campaniei electorale. Șase furnizori de servicii media – sancționați de CA

Consiliul Audiovizualului (CA) a sancționat șase furnizori de servicii media cu amenzi în sumă de 31 mii de lei (1550 de euro) pentru abateri de la Codul electoral, constatate în cel de-al cincilea raport de monitorizare a reflectării campaniei electorale la TV și radio, în perioada 9-15 octombrie 2023. Acestea sunt primele amenzi pentru reflectarea campaniei electorale la TV și radio aplicate de CA, transmite MOLDPRES

Astfel, potrivit instituției, din totalul de 42 de posturi de televiziune și radio, cinci servicii media nu au respectat prevederile legale potrivit cărora prezentarea rezultatelor sondajelor de opinie privind preferințele politice ale alegătorilor trebuie să fie însoțită suplimentar de următoarea informație: comanditarul sondajului, cine a realizat și, dacă se cunoaște, cine a plătit sondajul; metodologia utilizată și perioada în care a fost efectuat sondajul; geografia sondajului, numărul de respondenți și marja de eroare; autorizarea sau lipsa autorizării sondajului de către CEC.

De asemenea, serviciile media Moldova-1, Pro TV Chișinău, TV8, Radio Chișinău și Radio Moldova au difuzat în principalele buletine de știri subiecte despre rezultatele unui sondaj de opinie, cu tematică electorală, privind preferințele politice ale alegătorilor, la alegerile locale din 5 noiembrie 2023. CA a precizat că în cadrul prezentării sondajului, furnizorii au omis metodologia utilizată la realizarea sondajului și/sau sursa de finanțare, autorizarea sondajului de către CEC, comanditarul, perioada în care a fost efectuat sondajul.

În același timp, ART-TV și Pro TV Chișinău nu au inclus rubrica „Electorala 2023”  în buletinele informative, deși au difuzat subiecte cu caracter electoral. Astfel, au fost încălcate prevederile legale care stabilesc că în programele de știri și actualități, subiectele cu caracter electoral sunt incluse la rubrica specială „Electorala”, evidențiată prin semnale acustice sau vizuale unice la început și la final.

Posturile Moldova-1, TV8, ART-TV, Radio Chișinău și Radio Moldova au fost amendate cu câte 5000 de lei, iar Pro TV Chișinău, care a avut două încălcări, cu 6000 de lei.

Raportul de monitorizare a fost publicat pe pagina web a CA și remis Comisiei Electorale Centrale (CEC).

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *