Actualitate

Primele imagini de la PTF Palanca, în urma incidentului cu un proiectil, soldat cu un angajat IGPF rănit și un autocar avariat

Poliția de Frontieră informează că, la data de 5 octombrie 2026, s-a produs un incident, care s-a soldat cu rănirea unui angajat la IGPF, în zona punctului de trecere Palanca-Maiaki-Udobnoe, în urma atacurilor Rusiei asupra infrastructurii ucrainene.

Reporterii PulsMedia.MD au intrat în posesia primelor imagini de la fața locului, după ce în jurul orei 09:38, în preajma PTF Palanca a căzut un proiectil, care în urma impactului cu solul a ricoșat și s-a proiectat într-un autobus de rută care staționa în preajma barierei. Din imagini se vede că proiectilul a provocat deteriorări autobusului și cabinei de control.

EXCLUSIV (FOTO) Primele imagini de la PTF Palanca, în urma incidentului cu un proiectil, soldat cu un angajat IGPF rănit și un autocar avariat

Totodată, un angajat al Poliției de Frontieră a fost ușor rănit la ambele picioare, alte victime nu au fost înregistrate.

Poliția de Frontieră de comun cu Serviciul Vamal, monitorizează în continuu situația, în vederea gestionării acesteia și mențin legătura cu autoritățile competente din Ucraina.

Cetățenii sunt îndemnați ca, să se abțină de la deplasările în această zonă, iar în cazul în care aud zgomote specifice dronelor sau explozii produse în apropierea frontierei, să își păstreze calmul, să se adăpostească într-un spațiu sigur, în interiorul locuințelor, și să urmărească exclusiv informațiile transmise de autorități.

De altă parte, poliția informeazǎ cǎ, în contextul acestui incident, de la intersecția traseelor R-30 cu R-31, raionul Ştefan Vodǎ, spre Palanca, circulația rutierǎ este temporar sistatǎ, pânǎ la finalizarea mǎsurilor de documentare şI examinare. 

Ofițerii de patrulare redirecționeazǎ mijloacele de transport spre Tudora. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *