Primul militar rus judecat pentru crime de război în Ucraina, condamnat la închisoare pe viață
Militarul rus, în vârstă de 21 de ani, a fost găsit vinovat și condamnat la închisoare pe viață pentru uciderea unui civil neînarmat, în primul proces pentru crime de război desfășurat în Ucraina de la începutul războiului, relatează BBC și The Guardian. Sentința a fost pronunțată luni, 22 mai, de un tribunal din Ucraina.
Vadim Șișmarin, care a ascultat decizia magistraților din cutia de sticlă antiglonț, nu a schițat nicio emoție atunci când a aflat că că este condamnat la închisoare pe viață, precizează agenția Reuters.
Acesta pledase vinovat pentru uciderea unui bărbat în vârstă de 62 de ani în satul Ciupohovka, din nord-estul Ucrainei. Vadim Șișmarin a recunoscut că l-a împușcat pe bărbat, dar a spus că a acționat în urma unui ordin și i-a cerut iertare văduvei victimei sale.
„Îmi pare rău și mă căiesc sincer. Am fost nervos în momentul în care s-a întâmplat. Nu am vrut să ucid. Dar s-a întâmplat și nu o neg”, a spus el în timpul audierii de vineri, 20 mai.
Înaintea verdictului, avocatul apărării, numit de stat, a declarat pentru BBC News că niciun oficial rus nu a luat legătura cu el. De altfel, purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin a spus că la Kremlin „nu există informații” despre acest caz.
Astfel, în apărarea soldatului, avocatul a susținut că acesta „nu era conștient de ceea ce se întâmplă în Ucraina”.
„Șișmarin era într-o stare de stres cauzată de situația de luptă și de presiunea comandantului său. Analiza acelor circumstanțe îmi permite să concluzionez că Șișmarin nu a avut nicio intenție directă pentru crimă”, a spus apărătorul.
Potrivit anchetatorilor, la 28 februarie, a patra zi a războiului din Ucraina, Şişmarin a ucis un bărbat neînarmat, care mergea pe bicicletă.
Totul s-a întâmplat după un atac al armatei ucrainene, când coloana din care făcea parte Şişimarin a fost distrusă, iar acesta și alți patru militari au fugit cu o mașină furată. Pe drum, soldații ruși au văzut la Ciupahovka un bărbat care se întorcea acasă și vorbea la telefon. Unul dintre ruși i-a ordonat unui sergent să-l ucidă pe civil, pentru ca acesta să nu transmită informații armatei ucrainene.
Sursa: Libertatea.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!