Social

Primul producător de căpșuni din R. Moldova a obținut certificatele ce vor permite exportarea fructelor pe piața europeană

Pentru prima dată, un producător de căpșuni din Republica Moldova a obținut certificatele GLOBALG.A.P. și GRASP, datorită cărora fructele vor putea fi exportate pe piața din UE. Certificatele menționate oferă posibilitatea producătorilor din țara noastră să extindă plasarea fructelor moldovenești pe rafturile rețelelor de magazine din Uniunea Europeană, unde standardele respective sunt solicitate exportatorilor, transmite MOLDPRES

Cooperativa care a obținut certificarea întrunește cinci membri și este specializată în cultivarea de căpșuni, iar suprafața totală pe care aceștia le produc este de 40 de hectare. Pentru a face față cerințelor piețelor de export, cu suportul proiectelor USAID, cooperativa a investit într-o linie de ambalare a căpșunelor și o seră computerizată pentru producerea materialului săditor de căpșun. Recent, cooperativa a primit consultanța proiectului USAID Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova în procesul obținerii certificatelor bunelor practici agricole și sociale.

„Este o muncă pe o durată îndelungată, dar văzând rezultatele obținute, înțelegem că timpul și efortul investiți nu au fost în zădar. În anul curent am exportat căpșune doar în România, pentru anul viitor vrem să întrăm pe piața Cehiei, suntem și în discuții cu Polonia. În anul 2023, am obținut certificarea GLOBALG.A.P. pentru căpșunile produse în teren protejat de 0.6 ha, iar pentru anul viitor intenționăm să obținem certificarea și pentru membrii noștri. Sperăm că mai mulți producători vor urma exemplul nostru, astfel vom putea diversifica piețele de desfacere pentru tot sectorul”, spune Zinaida Plămădeală, administratoarea cooperativei Berries Group.

Aceste rezultate încurajează producătorii să implementeze standardele GLOBAG.A.P. și GRASP, ceea ce confirmă respectarea de către gospodăriile agricole a cerințelor de siguranță alimentară și responsabilitatea socială.

Șeful interimar al USAID Moldova, John Riordan, a afirmat că extinderea numărului de producători agricoli care dețin certificatele GLOBALG.A.P. și GRASP a venit într-un moment oportun, aliniat cu negocierile autorităților din Republica Moldova pentru condiții favorabile stimulării exportului de produse autohtone pe piața europeană. „USAID sprijină producătorii agricoli din Moldova pentru a contribui la sporirea competitivității produselor și diversificarea piețelor de export. Accesul pe piața UE a produselor agricole va ajuta direct producătorii moldoveni, sprijinind reziliența și creșterea economică a țării”, a precizat John Riordan.

Republica Moldova este lider regional în implementarea standardelor GLOBAL G.A.P. și GRASP. La moment, numărul producătorilor agricoli certificați a ajuns la circa 75 GLOBALG.A.P și 45 – GRASP, inclusiv din regiunea transnistreană și UTA Găgăuzia. Astfel, producători de  mere dețin 36 de certificări, cei de prune – 31, iar cei de struguri de masă – 13 certificări.  


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *