Primul sistem de răcire a cireșelor cu apă a fost dat în exploatare
Sistemul permite răcirea cireșelor într-o perioadă scurtă de timp și asigură păstrarea acestora pentru o perioadă de până la 30 de zile, ceea ce îi oferă producătorului posibilitatea să livreze constant pe piață și să negocieze prețuri avantajoase în extra-sezon. Cireșele răcite în camere frigorifice fără apă au un termen de păstrare de cel mult 7-9 zile.
Potrivit unui comunicat de presă al Asociației Producătorilor și Exportatorilor de Fructe „Moldova Fruct”, echipamentul a fost prezentat producătorilor în cadrul unui seminar specializat. Dacă anterior fermierii puteau vedea astfel de echipamente doar peste hotare, astăzi acesta este prezent și în Moldova.
Directorul Asociației, Iurie Fală, a spus că cireșele necesită răcire rapidă, imediat după recoltare. Temperatura sâmburelui în decurs de două ore trebuie să ajungă de la 29-30 la 4 grade. Fiecare întârziere de jumătate de oră micșorează termenul de păstrare a fructelor cu o zi.
Sursa: ipn.md