Primul titlu olimpic acordat la PyeongChang a luat drumul Europei. Cine este cea mai medaliată femeie din istoria Jocurilor Olimpice de iarnă
Podiumul a fost în întregime al Europei, având în vedere că pe locul 3 a sosit Krista Parmakoski (Finlanda).
Marit Bjoergen a irosit şansa de a câştiga al treilea titlu olimpic consecutiv în această probă, după o cursă tactică excelentă făcută de suedeza Charlotte Kalla, care a luat cursa pe cont propriu în ultimii 3 kilometri. Proaspăta campioană olimpică a făcut un „sprint” pe schiuri, care a surprins-o pe reprezentanta Norvegiei. Suedeza a alergat cei 15 km în 40 de minute şi 44 de secunde.
Kalla este prima campioană olimpică la PyeongChang, iar Marit Bjoergen devine din acest moment cea mai medaliată femeie din istoria Jocurilor Olimpice de iarnă. Fondista din Norvegia a obţinut a 11-a medalie din carieră: 6 aur, 4 argint, 1 bronz. Până la ora finalei de skiathlon, Bjoergen era la egalitate cu rusoaica Raisa Smetanina şi italianca Stefania Belmondo.
Sursa: Prosport.ro