Prin ce surprinde Campionatul Mondial din Brazilia
Acest mondial s-a remarcat deja printr-un arbitraj necalitativ, proteste, scandaluri, gafe tehnice, dar și prin experimente îndrăznețe. Înainte de primele meciuri, pe străzile orașelor braziliene au ieșit mii de oameni care protestau împotriva statului, din motiv că acesta ar fi cheltuit sume enorme de bani pentru organizarea mondialului, în timp ce majoritatea brazilienilor trăiesc la limita sărăciei.
Protestele continuă chiar în toiul mondialului
Poliţia militară din Rio de Janeiro a împiedicat, duminică seara, 15 iunie, aproximativ 200 de manifestanţi să se apropie de stadionul Maracana, unde se disputa meciul Argentina – Bosnia.
Manifestanţii, care scandau „Hey Fifa, du-te înapoi în Elveţia!”, au încercat în zadar să forţeze barajul poliţiei. Împiedicaţi să meargă spre Maracana, manifestanţii s-au dus pe o stradă din cartierul vecin Vila Isabel, unde au distrus două agenţii bancare, conform site-ului G1.
Şi în timpul meciului Elveţia – Ecuador circa 300 de manifestanţi s-au strâns în apropierea stadionului pentru a protesta faţă de cheltuielile mari pentru Cupa Mondială (11 miliarde de dolari).
Gafă tehnică: nu s-au intonat imnurile înainte de meci
Înainte de meciul dintre Franța și Honduras, care se dispută la Porto Alegre, în grupa E a Cupei Mondiale, n-au fost intonate imnurile naţionale ale echipelor.
Presa braziliană scrie că acestea nu au fost intonate din cauza unor probleme la staţia de amplificare a stadionului. Totodată FIFA a anunțat că imnurile Franţei şi Hondurasului nu s-au cântat din cauza unei probleme la sistemul audio.
Premieră mondială – gol validat grație tehnologiei porții
Tot în meciul dintre Franța și Honduras, pentru prima oară în istoria fotbalului, a fost acordat un gol datorită tehnologiei pe linia porţii.
Golul, marcat în propria poartă de portarul Hondurasului Noel Valladares, a fost validat în minutul 48 de arbitrul brazilian Sandro Ricci, iar Franţa a condus cu scorul de 2-0.
Chiar dacă jucătorii reprezentativei Hondurasului şi selecţionerul echipei au protestat, din imaginile oferite de tehnologia Goal-Control 4-D se observă că mingea trimisă de Benzema a lovit bara, iar apoi a revenit la portarul Valladares, care a deviat-o în propria poartă.
Un chinez a murit pentru că n-a dormit
Un fan din China a murit după ce nu a dormit câteva zile, ca să se uite la meciuri. Chinezul a fost găsit mort pe canapea după ce a urmărit meciul dintre Spania și Olanda, încheiat cu scorul de 1-5.
Potrivit medicilor, lipsa de somn a condus cel mai probabil la un atac de cord. Fanul era din Suzhou, o localitate din apropiere de Shanghai. Diferența de fus orar față de localitatea sa este de 11 ore, iar bărbatul a rămas în urmă cu somnul și nu a mai apucat să se odihnească.
Campionatul Mondial la Fotbal din Brazilia se va încheia pe data de 13 iulie 2014.
D.G.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!