Principalul propagandist al lui Putin: Este absurd să pedepseşti ţara care are cel mai mare potențial nuclear
Dmitri Medvedev, unul din principalii propagandiști ai lui Putin, consideră că este absurdă ideea creării unor tribunale pentru „investigarea acțiunilor Rusiei”, relatează agenţia rusă de presă TASS. Fostul președinte rus a declarat astăzi, 6 iulie, că numărul victimelor politicii SUA este comparabil cu cel al victimelor regimului nazist, dar nu a fost înfiinţat niciun organism internațional care să condamne Washingtonul.
Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, a considerat absurdă ideea creării unui tribunal pentru „investigarea acțiunilor Rusiei”.
De asemenea, marioneta lui Putin a mai afirmat că nu a fost creat niciun tribunal internaţional care să condamne Statele Unite pentru ”acțiuni agresive asupra milioane de oameni din diferite țări”.
„Aceste propuneri (încercări de a crea tribunale sau instanțe pentru așa-zisa anchetă a acțiunilor Rusiei – notă TASS) sunt nule din punct de vedere juridic. Ideea de a pedepsi o țară care are cel mai mare potențial nuclear este absurdă în sine. Și poate reprezenta o amenințare la adresa existenței omenirii”, a scris miercuri Medvedev pe canalul său de Telegram.
„Ce tribunal a condamnat marea de sânge vărsată de Statele Unite în Vietnam și în alte părți? Nimeni! Nu a fost creat nici măcar un singur organism internațional în aceste scopuri. Dar numărul victimelor politicii penale a Statelor Unite astăzi este comparabilă cu victimele regimului nazist”, a declarat acesta.
Sursa: Hotnews.ro
Acest pitic e tare mic, dar pute tare mai ceva ca un dihore !
Fascizmul rus a distrus o tara bogata cu 40 milioane ,numai deacea ca Ucraina a predat armele nucleare in 1994 lor. Si acuim ei anunta ca pot distruge omenirea! Acesti criminali cu bogatii imense trag nadejde ca supravetueasca in subteranele lor ,laudinduse ca se poate de trait in ele zeci de ani.Poate ca din 140 milioane de rusi vre-un milion vor putea nimeri in acele adaposturi faimoase a lui Putler,dar nu oameni de rind.Regimul vostru v-a zombat ca in filme de groaza .Sa nu credeti ca scapati! Osa pieriti in saracie,ca niste cini vagabonzi.
Noi admiram pe Domnul Medvedev.
Si, intro zi va vom spune pentru ce
Sa revenim.
Presedintele rusiei este si a fost ac
est DOmn Medvedev. Invectivele
nu au nici un rost in politica.
Washingtonul se amuza de ce zice
Presedintele rusiei.
Domnul Putin este mai cuminte.
Va spun un secret ::::: Sanctziu
nile aplicate rusiei sunt apa de pl
.aie. O piscatura de purice pe co
ada unui elefant..
Ca orice iubitor și admirator al neandethalienilor numiți ruși ai o atitudine vădit părtinitoare în comentariile tale. Mulți din cei ce scrieți pe aici cred că scrieți nu din convingere ci pentru că ăsta e jobul vostru. Un job prost plătit, în kapeici.
Uite ce scriu taman rușii despre „pișcătura de purice”, citez dintr-un articol al Ziarului Timpul:
„Conform datelor oficiale, care aparțin chiar Guvernului de la Moscova, comparativ cu mai 2021, în mai 2022 s-au înregistrat următoarele scăderi:
Industria constructoare de automobile: 96,7% (s-au mai produs doar 3.700 de automobile în 2022),
Camioane: -39,3%,
Motoare: -57%,
Vagoane de tren pentru pasageri: -59,8%,
Vagoane de marfă: -51,8%,
Cabluri cu fibră optică: – 80,8%,
Frigidere: -58,1%,
Mașini de spălat: -59,2%,
Motoare electrice: -49,9%,
Lifturi: -34,7%,
Excavatoare: – 60%.
Acesta este impactul retragerii marilor companii constructoare de mașini din Rusia, dar și al embargoului pe produse tehnologice de top impus de occident după începerea invaziei din 24 februarie.”
Ce părere ai tunov, cam mare puricele ăla nu???
Stimatzi Domni,
Credetzi in balivernele O0ccidului
cu sanctziunile; o inventzie pe care
nimeni nu o poate verifica.
Iar kremlinul are interes sa multipl
ice cu 1000 efectul inexistant al s
anctziunilor pe hartie.
Ca dovada razbelul isi vede de trea
ba; cu sau fara sanctziuni.
Vaflistule.
Mda… Ai făcut un ”fâs” și ai crezut că ai tras din tun !
Este necesar sa distrugi aceasta tara barbara condusă de un psihotic in faza terminala.