Principele Radu: România şi R. Moldova au păstrat virtuţi comune
Afirmația a fost făcută joi, 2 aprilie, de principele Radu, la dineul oficial oferit la Palatul Elisabeta în onoarea reprezentanţilor Academiei Române şi Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
Academia Română sărbătoreşte vineri 149 de ani de la înfiinţare, motiv pentru care Familia Regală a dorit „reunirea simbolică a celor două academii româneşti la Palatul Elisabeta”.
Printre virtuţile păstrate de cele două ţări, principele Radu a menţionat istoria comună, limba română, tradiţiile, dar şi Coroana Română.
„Una din ele este istoria comună, alta e limba română, o a treia virtute sunt tradiţiile noastre, exercitate în mod egal în ambele ţări, o a patra este neîntrerupta hrană care a venit din partea artelor şi a ştiinţei, în acelaşi fel şi din aceeaşi direcţie, şi a cincea este Coroana Română. Atât la Chişinău, cât şi la Bucureşti, Ferdinand şi Maria sunt părinţi ai timpurilor moderne”, a subliniat principele Radu.
Preşedintele Academiei Române, acad. Ionel Valentin Vlad, i-a transmis regelui Mihai „recunoştinţa pentru acest moment unic, impresionant, care pune la un loc membrii Academiei Române”.
‘Academia Română a fost fondată acum 149 de ani de reprezentanţi ai românilor din toate ţinuturile locuite de români, unele care erau împrăştiate în trei imperii. La Marea Unire, membrii Academiei Române erau reprezentanţi ai tuturor acestor ţinuturi. Astăzi suntem despărţiţi. Să sperăm că nu pentru multă vreme’, a spus acad. Ionel Valentin Vlad.
El a precizat că, la Adunarea Generală de vineri, când Academia Română va marca cei 149 de ani de existenţă, vor fi reafirmate ‘două lucruri care au stat pe steagul celor care au făurit această ţară: Credinţă şi Unitate’.
„Credinţă şi Unitate. Afirmarea interesului nostru naţional de integrare demnă şi respectată în Uniunea Europeană. Acestea sunt lucrurile pe care le avem în minte. Pentru aceasta, sigur, vom lucra împreună”, a spus preşedintele Academiei Române.
La rândul său, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Gheorghe Duca, a arătat că evenimentul este unul „istoric”, amintind că instituţia pe care o reprezintă este asociată cu Academia Română în cadrul unui al doilea Program european de cercetare „Orizont 2020”.
El a afirmat că prin colaborarea dintre cele două academii, unite acum sub auspiciile Casei Regale a României, se va reuşi dezvoltarea în ambele ţări a unei noi paradigme a cunoaşterii.
„Prin cunoaştere, cred că vom avea şi dezvoltare”, a subliniat academicianul basarabean.
Alături de preşedinţii celor două academii, la evenimentul de la Palatul Elisabeta au participat membri ai celor două foruri, precum şi ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti, Iurie Reniţă.
Anul viitor, atât Casa Regală, cât şi Academia Română vor aniversa un secol şi jumătate de existenţă.
sursa: radiochisinau.md