Principiile britanice se regăsesc în avocatura din R. Moldova
Doina Ioana Străisteanu, pe lângă faptul că este una dintre cei mai buni în domeniu din țara noastră, este și singura avocată care reprezintă în special interesele persoanelor din comunitatea LGBT în RM.
Doina Ioana Străisteanu activează în domeniul juridic de 15 ani, când legea cu privire la avocatură abia se contura. A văzut cum avocatura a evoluat de la zero în țara noastră. „Eu am încrederea absolută că profesia de jurist va evalua, dar noi trebuie să trecem prin toată furtuna care se întâmplă astăzi”, spune avocata.
Experta în drepturile omului a văzut cum este să fii avocat nu doar în R. Moldova. Ea a lucrat timp de câțiva ani la Moscova, pentru o organizație internațională, ajutând avocații din Caucazul de Nord, după conflictele ceceno-ruse. „Am văzut că un avocat din acea regiune nu este respectat de autorități, dar nici de propriii colegi. Fiecare este pe cont propriu și din acest motiv nu este posibil să dezvolți un serviciu de avocatură în regiune”, spune experta. Potrivit acesteia, avocații din Caucazul de Nord riscă foarte mult. Mai mult decât atât, o parte dintre ei au fost uciși fiindcă au fost dârji, „precum suntem noi aici în R. Moldova”. „Au fost dârji că și-au apărat clienții cu nume propriu, iar ulterior și-au pierdut chiar și viața pentru asta”, a adăugat aceasta.
Experiența britanică
După această experiență dură, Doina Ioana Străisteanu a lucrat în capitala Marii Britanii timp de trei ani de zile, unde a cunoscut îndeaproape principiile britanice în domeniul justiției. A văzut ce înseamnă să fii „barister” și „soliciter” în Marea Britanie, două funcții extrem de responsabile în instanțele de judecată, de unde a căpătat o mare experiență în profesarea funcției sale actuale. „Respectul față de avocat în Marea Britanie este cu totul diferit decât cel văzut în estul continentului, este o altă extremă. Avocatura este pe post de serviciu, de afacere și nu se rezolvă nicio întrebare fără să consulți un alt avocat. Iar, această chestie devine mult mai răspândită la noi în țară și asta mă bucură. Când ai un avocat cu licență, care lucrează conform codului deontologic, înțelegi că vei beneficia de un serviciu calitativ”, spune jurista.
După ce a revenit din Londra, și-a luat licența și a înființat propriul cabinet, unde prestează servicii inspirate de la colegii ei britanici. „Este o afacere și eu am ales să prestez un serviciu calitativ. Persoana care intră pe ușă vine pentru că a considerat că are nevoie de asistența și sfatul unui avocat în ceea ce privește legislația noastră în vigoare. Și ceea ce îmi spune rămâne absolut confidențial”, a spus avocata.
40-50 de dosare, toate în același timp
În cadrul cabinetului său de avocatură, experta are nevoie de angajați care ar ajuta-o în bunul mers al lucrului. Asta fiindcă munca de avocat implică o dedicație cu desăvârșire, acuratețe și timp, iar de multe ori se întâmplă să lucreze asupra a 40-50 de dosare, toate în același timp. „Pentru a fi un lider de echipă, nu în primul rând, trebuie să dai dovadă de înțelegere și răbdare”. De curând, ultimul său asistent a trecut să reprezinte drepturile oamenilor la Strasbourg. De multe ori a primit în echipa sa studenți de la Facultatea de Drept, pentru a se implica în munca sa, pe care i-a instruit și a lucrat cot la cot pentru a le oferi din experiența sa. Acum este în căutarea unui jurist, care să îi fie asistent, să îi placă munca așa cum îi place ei, să fie pedant și tenace.
„Sunt o persoană foarte pedantă și strictă ce ține de cabinetul meu de avocați. Evident, prestez un serviciu și vreau ca acesta să fie unul calitativ, vreau să am clienți mulțumiți. Aceasta presupune să fiu foarte solicitată față de subalterni, totul să fie făcut corect, la timp și, evident, la cea mai înaltă calitate”, a spus avocata.
„Le reușesc pe toate, lucrez câte 16 ore pe zi, câteodată chiar mai mult, fiindcă sunt și membru al Consiliului de Nediscriminare, unde munca în domeniul egalității se face pe bază de voluntariat, iar aceasta implică o dedicație de timp aparte”, spune femeia de 36 de ani.
„Este provocator să fii avocat în Republica Moldova”
„Aici trebuie să fii în alertă în fiecare zi. Ar fi mult mai ușor dacă asociația a cărei membră sunt, Uniunea Avocaților din R. Moldova, ar fi una mai solidă, cu o viziune mai clară a ceea ce înseamnă profesia de avocat. Iar rolul, pe care trebuie să și-l asume asociația, trebuie să fie clar în ceea ce privește delimitarea avocaților, care sunt în conflict cu legea, de avocații care pun în aplicare legea și trăiesc conform „buchiei legii”, a spus femeia. Jurista a scos în evidență că, în cadrul acestei asociații, sunt persoane cu sentință de condamnare pentru trafic de influență, au reputația pătată fiind implicați în acte de influență sau acte de corupție, iar aceasta o îngrijorează. „Este provocator să fii avocat în Republica Moldova. Asta înseamnă că trebuie să fiu în alertă dublă nu numai cu privire la dosarele clienților mei, care suferă de victimizare, dar și pentru ca eu să nu sufăr repercusiuni pentru că sunt apărătorul clientului meu”, a spus jurista.
Câteodată clienții sunt vinovați?
Niciodată nu și-a pus întrebarea dacă clientul său este vinovat, dacă a comis sau nu acea infracțiune. „Sarcina mea nu este să îl judec, eu nu sunt judecător. Sarcina mea este să îi ofer cea mai bună apărare pe care pot să o ofer în limita capacităților mele intelectuale. De asta mereu studiez – ca aceste limite să nu aibă margini”, a spus avocata.
În biblioteca sa, toate cărțile sunt din domeniul drepturilor omului. Regretă că la noi în țară nu avem publicații care ar scrie despre acest segment important în viața fiecărui om, nu neapărat pentru juriști. „Chiar și România este mult mai dezvoltată, dar subiectele țin mai mult de interpretarea legilor din România și ele sunt mai puțin aplicabile la noi”, spune femeia.
Avocata citește subiecte despre drepturile omului, pentru că absolut tot ce ține de drept este în drepturile omului – de la dreptul de autor, dreptul intelectual, protecția socială, la indemnizații – este exact același lucru. „Practic toate cărțile pe care le-am cumpărat sunt în engleză. Mai puține publicații le găsesc chiar și în franceză, dar le-am citit pe cele ce țin de interpretarea Convenției Europene pentru Drepturile Omului”, a afirmat avocata. Alte publicații, care și-au găsit loc pe raftul din biroul său, se referă la nediscriminare, vizează persoanele cu dizabilități, protecția socială, egalitatea de gen, obligațiile internaționale a statelor membre, legea conflictului armat, hărțuirea, sănătatea reproductivă, violurile, abuzurile, violența domestică, acces la justiție. „Toate sunt extraordinare, sunt multe chestiuni care te fac să gândești altfel, să sapi mai adânc”, a spus experta.
„La noi, fiecare persoană poate deveni victimă a discriminării”
Doina Ioana Străisteanu este membră a Consiliului pentru prevenirea şi combaterea discriminării, este specializată în apărarea Drepturilor Omului şi în special al persoanelor LGBT. În timpul carierei sale a rezolvat multe cazuri reprezentând persoanele cu dizabilități sau din diverse comunități. A fost foarte activă când s-a scris Legea Republicii Moldova nr. 121 privind asigurarea egalității, din anul 2012. Având atât de multă experiență și înțelegere a subiectului, a vrut să-și aducă aportul. „Eu am o experiență unică, pentru că am văzut situații și pentru că studiez încontinuu ceea ce ține de drepturile omului. Eu investesc în capacitățile mele și acesta este un alt atribut pe care l-am învățat de la colegii mei britanici. Ești bun, atâta timp cât te perfecționezi în fiecare zi”, a spus experta în drepturile omului.
Avocata a declarat că în societatea noastră au loc multe discriminări, cele mai populare, în ultimul timp, fiind vârsta de pensioare, din cauza căreia oamenii urmează să fie excluși din câmpul muncii. „La noi fiecare persoană poate deveni victimă a discriminării. Ca femeie întâlnești discriminări, pe lângă faptul că devii deja subiect al unei afirmații sexiste fiindcă „nu corespunzi anumitor standarde de frumusețe”. Ești criticat ca mamă, ca femeie însărcinată, ca tătic – paternitatea devine un alt criteriu de discriminare”, a afirmat avocata.
Fiindcă nu toate formele de dizabilitate sunt vizibile, se cunosc cazuri de discriminare și din cauza stării de sănătate, și nu doar a dizabilității. „Tuberculoza, diabetul, HIV nu sunt vizibile, dar ele sunt calificate și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului și ca fiind o dizabilitate și pot suferi restrângerea dreptului tău în excludere și segregare, chiar în colectivul de muncă. Atunci e și asta o formă de discriminare. Iar Consiliul Antidiscriminare trebuie să rămână o instituție destul de puternică și fiecare membru este obligat să se perfecționeze și să dea cea mai bună decizie”, a conchis experta în drepturile omului.
Acest articol este publicat în cadrul Programului ONU „Femeile în politică”, implementat de Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în parteneriat cu Fundația Est-Europeană și Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, finanțat de Guvernul Suediei. Opiniile exprimate în cadrul materialului aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția Programului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!