Prins cu acte false la frontieră! Urma să ajungă cu ele tocmai în Italia și asta… pentru 50 de euro
Cazul a fost înregistrat pe data de 26 aprilie, când în jurul orei 22.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru a intra în România, cetățeanul moldovean Vasile P., în vârstă de 26 de ani, conducând un autocar, înmatriculat în Republica Moldova.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care, echipa comună de control a descoperit, în interiorul autocarului, ascunse în diferite locuri de sub mocheta acestuia, 11 facturi comerciale care aveau aplicate ştampile cu inscripţia TAX FREE.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea facturilor, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea verificărilor suplimentare, în urma cărora, au constatat că ştampilele aplicate pe respectivele facturi nu îndeplinesc elementele de siguranţă ale unora autentice.
Vasile P. a afirmat că în data de 25.04.2018, aflându-se în parcarea firmei unde lucrează, a fost abordat de către o persoană, ale cărei date nu le cunoaşte, care i-a înmânat documentele pe care urma să le predea în Italia, contra sumei de 50 de euro.
Bărbatul a mai adăugat că nu are cunoştinţă despre faptul că ştampila aplicată, pe toate cele 11 documente necesare recuperării TVA, nu este autentică şi nici cum a fost aplicată pe aceste documente.
Chiar și așa, poliţiştii de frontieră români efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de falsificarea unui sigiliu, a unei ştampile sau a unui instrument de marcare.
Sursa: Realitatea.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!