Atitudini

Prinț și cerșetor

Am ales acest titlu fiindcă mi-a părut reprezentativ pentru următoarele rânduri. Săptămâna trecută, principesa moștenitoare Margareta și principele Radu au făcut o vizită neoficială în Republica Moldova. În momentul în care cuplul regal a venit să depună o coroană de flori la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare, aceștia au fost huiduiți de opt derbedei care chipurile apără interesele Moldovei. Întâmplarea a stârnit o mulțime de reacții în presă și pe internet. Cei opt au fost numiți animale, boi, porci ș.a.m.d. Eu zic să nu obijduim animalele în acest fel și să ne clarificăm un pic cu această situație.

Multă lume se întreabă de ce n-a intervenit poliția? Poliția nici nu avea dreptul să intervină. Conform legii cu privire la întrunirile publice orice persoană, fie ea și mancurtă, are dreptul să-și prezinte opiniile în public. Cuplul regal se afla la Chișinău într-o vizită neoficială, și nu putea beneficia de protecția serviciilor de stat. Ar fi fost normal, totuși, ca cineva din politicienii noștri, chipurile proromâni, să le ofere serviciile unei agenții private de pază, însă proromânii noștri s-au trezit abia a doua zi.

Nu am înțeles nici unde au fost unioniștii noștri bravi în acea zi. Probabil, luptau cu bolșevismul pe internet, cum o fac de obicei. Vreo douăzeci de unioniști erau în stare să-i oprească pe așa-zișii patrioți, însă nu s-ar arătat pe acolo, probabil pregăteau un nou marș. Nici politicienii noștri proromâni nu și-au arătat nasul în acel moment. Reacțiile proromânilor noștri au urmat a doua zi, inclusiv a președintelui țării.

Prințul și principesa nu s-au lăsat intimidați și și-au făcut misiunea. Au depus coroana de flori și s-au retras, lăsându-i pe urlătorii „patrioți” să urle mai departe mesajele lor impertinente. Acum nu zic că sunt un mare monarhist. Monarhia este o chestiune cu două fețe, la fel ca și politica. Au existat monarhi buni și monarhi răi, la fel cum există politicieni ca lumea și politicieni nesimțiți. Așa-zisul protest al celor opt poartă mai degrabă un caracter porcesc și xenofob, decât unul patriotic. Iar unui cuplu regal chiar nu-i stă bine să se antreneze în polemici cu porcii și xenofobii. În concluzie, prințul s-a comportat ca un adevărat prinț și nu s-a lăsat pradă provocărilor ieftine. Mai mult, a declarat că data viitoare nu va veni în Moldova, ci va veni acasă.

Cât despre cei opt grivei cunoscători de „istorie adevărată”, nu prea cred că merită să irosim hârtia pentru ei. Această ceată de fasciști, chipurile patrioți, ne-a deprins demult cu acțiunile lor de colhoznici turmentați. Și nu este corect să-i numim animale, pentru că nu ajung nici la nivelul de intelect al unui câine. Mai corect ar fi să le spunem cerșetori, cerșetori de publicitate ieftină. Așa-zișii moldoveniști sunt gata să-și scoată ochii unul altuia doar ca să mai beneficieze de ceva monitorizare în presă. Iar acțiunile lor de săptămâna trecută n-au făcut altceva decât să ne dovedească încă o dată acest lucru. Și nu ar fi corect să ne fie rușine nouă, cetățenilor Moldovei, de acțiunile acestor derbedei. E de prost gust să-ți fie rușine pentru acțiunile unor imbecili. Să-i lăsăm să trăiască în prostia lor și să cerșească popularitatea mai departe. Știm cu toții că prostia e foarte populară în Moldova. Sunt sigur că nici un moldovean sănătos la cap, fie că se consideră român sau nu, nu se autoidentifică cu acești cocălari de cartier. Așa că prințul rămâne prinț, iar cerșetorii tot cerșetori rămân.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *